YouVersion
Pictograma căutare

Daniel 2:12-38

Daniel 2:12-38 BVA

Când a auzit regele acest răspuns, s-a mâniat. Apoi, foarte afectat de acea supărare, a dat ordin să fie omorâți toți înțelepții Babilonului. Decizia omorârii înțelepților deja fusese scrisă; iar gărzile îi căutau atât pe Daniel cât și pe prietenii lui, ca să îi omoare. Atunci Daniel s-a apropiat cu prudență și cu discreție de Arioc – comandantul gărzilor regelui – care plecase să îi omoare pe înțelepții Babilonului. El l-a întrebat pe Arioc care era comandant în slujba regelui: „De ce este atât de dur decretul dat de rege?” Atunci Arioc i-a relatat lui Daniel ce se întâmplase. Daniel s-a dus la rege și l-a rugat să îi dea timp ca să îi spună interpretarea visului. Apoi s-a dus acasă și i-a anunțat pe prietenii lui – Hanania, Mișael și Azaria – acest lucru. El a cerut favoarea Dumnezeului cerului referitor la acest mister, pentru ca atât Daniel și prietenii lui, cât și toți ceilalți înțelepți ai Babilonului, să nu moară. Apoi, noaptea, lui Daniel i-a fost revelat acel mister într-o viziune. Atunci Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul cerului. El a zis: „Să fie binecuvântat numele lui Dumnezeu din eternitate în eternitate; pentru că a Lui este înțelepciunea și autoritatea. El schimbă vremurile și situațiile, El destituie regi și tot El îi aduce la guvernare. Dumnezeu oferă înțelepciune înțelepților și capacitate de cunoaștere celor care înțeleg semnificația lucrurilor. El descoperă lucrurile profunde și ascunse. Știe ce există în întuneric și locuiește împreună cu lumina! Dumnezeul părinților mei, Ție Îți mulțumesc și pe Tine Te laud; pentru că mi-ai dat înțelepciune, autoritate și mi-ai revelat lucrul pe care noi Ți l-am cerut. Tu ai descoperit ce ne cere regele să îi spunem!” Apoi Daniel s-a dus la Arioc care era desemnat de rege să îi omoare pe înțelepții Babilonului; și i-a zis: „Să nu îi omori pe înțelepții Babilonului! Du-mă înaintea regelui; și îi voi spune (atât visul, cât și) interpretarea (lui)!” Arioc s-a grăbit să îl aducă pe Daniel înaintea regelui; și i-a vorbit astfel: „Am găsit un om printre cei aduși din teritoriul numit Iuda. El poate spune regelui (atât visul, cât și) interpretarea (lui)!” Regele i-a zis lui Daniel care fusese numit și Beltșațar: „Poți tu să îmi relatezi ce am văzut în vis și apoi să îmi dai și interpretarea lui?” Daniel a răspuns regelui: „Ce îmi cere regele este un mister pe care niciun înțelept și niciun vrăjitor nu îl poate înțelege ca să îl relateze regelui. Dar există în cer un Dumnezeu care poate divulga acest secret; și astfel, El a anunțat pe regele Nabucodonosor ce se va întâmpla în următoarele zile. Acum îți voi relata visul și viziunile pe care le-ai avut în mintea ta, în timp ce stăteai culcat pe patul tău. Rege, în timp ce erai în patul tău, ți-au venit gânduri care se referă la ce se va întâmpla în viitor; și Cel care descoperă misterele, ți-a spus ce se va întâmpla. Iar mie mi s-a revelat acest mister nu pentru că am mai multă înțelepciune decât toți ceilalți oameni care trăiesc, ci pentru ca să i se ofere regelui interpretarea visului și să înțeleagă astfel gândurile inimii lui. Tu, rege, priveai; și ai văzut o statuie. Ea era de mari dimensiuni și foarte impunătoare. Stătea în picioare înaintea ta; și te făcea să îți fie frică atunci când o priveai. Capul acestei statui era din aur de cea mai bună calitate. Pieptul și brațele îi erau din argint; iar de la abdomen și până la genunchi era făcută din bronz. De la genunchi până la glezne, statuia era făcută din fier; iar degetele de la picioare erau o parte din fier și o parte din argilă. În timp ce priveai, s-a desprins o piatră fără ajutorul vreunei mâini. Ea a venit și a lovit statuia peste picioarele ei de fier și de argilă, pe care le-a sfărâmat. Atunci fierul, argila, bronzul, argintul și aurul s-au făcut toate bucăți; și au ajuns ca pleava de pe terenul unde se separă ea vara de cereale atunci când ele sunt vânturate. Le-a luat vântul și nu s-a mai găsit nicio urmă din ele. Dar piatra care a lovit statuia s-a făcut un mare munte care a umplut tot pământul. Acesta este visul. Acum voi spune și interpretarea lui înaintea regelui. Tu, rege, ești regele regilor; pentru că Dumnezeul cerului ți-a dat un imperiu, autoritate, forță și glorie. El te-a ajutat să îi guvernezi pe oameni – oriunde locuiesc ei. Ți-a dat suficientă forță ca să ții sub control (inclusiv) animalele sălbatice de pe câmp și păsările zburătoare; și te-a făcut stăpân al tuturor. Deci tu ești capul de aur!