YouVersion
Pictograma căutare

Daniel 11:1-20

Daniel 11:1-20 BVA

În primul an al guvernării lui Darius, medul, am fost și eu acolo, ca să îl ajut. Acum vreau să știi acest adevăr: vor mai fi încă trei regi în Persia. Al patrulea rege va strânge mai multă bogăție decât toți ceilalți; și când va avea autoritate din cauza bogăției, îi va face pe toți să se revolte împotriva regatului Greciei. Apoi va veni la guvernare un rege care va avea o mare forță. El își va conduce regatul cu mare autoritate și va face tot ce va dori. După ce va fi înălțat, regatul lui va fi sfărâmat și va fi împărțit în cele patru direcții din care bat vânturile cerului. Dar fostul regat nu va rămâne urmașilor lui și nici nu va mai avea aceeași autoritate ca atunci când guverna el. Regatul acelui rege va fi dezrădăcinat și va fi dat și altor regi în afară de aceștia. Regele din sud va deveni o forță mai mare decât celelalte; dar unul dintre conducătorii lui îl va depăși și își va conduce cu mare autoritate propriul lui regat. După câțiva ani, ei se vor alia. Fiica regelui din sud va veni la regele din nord, ca să ratifice alianța. Totuși, această alianță nu va fi respectată. Deci acel rege și autoritatea lui nu vor exista pentru mult timp. Fata va fi omorâtă împreună cu însoțitorii ei. Vor muri atunci și cel în familia căruia s-a născut, împreună cu cel care a susținut-o. În acele vremuri, din rădăcinile ei va crește o ramură tânără care va urmări să o înlocuiască. Acela va veni împotriva armatei regelui din nord și va intra în fortăreața lui. Se va lupta cu cei din acel regat și îi va învinge. Va duce în Egipt, ca pradă de război, atât zeii lor formați din imagini turnate, cât și vasele lor scumpe de argint și de aur. Pentru câțiva ani, el va sta departe de regele de la Nord. Atunci regele regatului din Nord va veni să lupte împotriva regatului regelui din Sud; dar se va întoarce în țara lui. Totuși, fiii lui se vor pregăti de război; și vor strânge o mulțime de armate care vor înainta. Vor veni ca un potop, vor traversa teritorii și se vor lupta cu el. Vor face ca lupta să ajungă până spre fortăreața lui. Văzând că se va întâmpla acest lucru, regele din Sud va veni să lupte împotriva celui din Nord care va organiza o mare armată. Totuși, ea va fi învinsă de celălalt rege. Când armata (celuilalt) va fi învinsă, inima regelui din Sud va deveni arogantă. Va omorî zeci de mii de oameni; dar tot nu va fi învingător. Regele din Nord va strânge o altă armată – mai mare decât prima – și după câțiva ani va înainta cu ea, transportând multe provizii. În acele vremuri, mulți vor decide să lupte împotriva regelui din sud. Niște oameni violenți din poporul tău se vor revolta – ca să facă să se confirme viziunea. Dar ei vor fi învinși. Când va veni regele din Nord, va ridica rampe pentru asalt și va cuceri un oraș fortificat. Forțele regelui din Sud nu i se vor putea opune nici chiar atunci când vor participa la luptă trupele lui special antrenate pentru război. Cel care va veni împotriva lui, va acționa cum îi va plăcea; și nimeni nu i se va (putea) opune. El se va opri în țara minunată, având forța distrugerii ei. Va intenționa să vină cu toată forța regatului lui; și va face o alianță cu el, oferindu-i pe una dintre fiicele lui ca soție. Astfel, va dori să îi distrugă regatul; dar nu va reuși să facă acest lucru. Apoi se va îndrepta spre marile insule și va cuceri multe dintre ele. Dar un comandant va opri dezastrele pe care le făcea și le va întoarce împotriva lui. Acel rege se va duce spre fortărețele din țara lui; dar se va împiedica, va cădea și nu va mai fi găsit. Cel care îi va lua locul, va trimite un colector de taxe, ca să salveze astfel onoarea și faima regatului. Dar în câteva zile, el va fi anihilat fără mânie și fără luptă.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Daniel 11:1-20