YouVersion
Pictograma căutare

Coloseni 4

4
1Stăpânilor, dați sclavilor voștri tot ce este normal să primească de la voi; și comportați-vă corect cu ei. Amintiți-vă că și voi aveți un Stăpân în cer! 2Perseverați în obiceiul de a vă ruga. Când faceți acest lucru, nu uitați să și mulțumiți. 3Rugați-vă în același timp și pentru noi, cerându-I lui Dumnezeu să ne faciliteze predicarea Cuvântului; ca să proclamăm astfel misterul lui Cristos. De fapt, eu sunt acum în închisoare tocmai pentru că am predicat despre acest mister. 4Și vreau să îl prezint așa cum trebuie – cu claritate. 5Comportați-vă într-un mod înțelept cu cei care nu sunt credincioși, folosind în acest scop orice ocazie pe care o aveți. 6Conversația voastră (cu ei) să fie mereu cu har și „condimentată cu sare”, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia. 7Tot ce veți dori să știți despre mine, veți afla de la Tihic – acest frate iubit și slujitor credincios – care lucrează ca un sclav împreună cu mine, în (relația lui cu) Stăpân(ul nostru). 8L-am trimis în mod special pe el, ca să aflați astfel totul despre noi și ca să vă încurajeze inimile. 9Va veni împreună cu Onisim – acest frate credincios și iubit – care este unul dintre voi. Ei vă vor relata despre tot ce se întâmplă aici. 10Aristarh, cel care este în închisoare împreună cu mine, vă trimite salutări. La fel vă salută și Marcu – vărul lui Barnaba. Cu privire la Marcu, deja ați primit instrucțiuni; deci dacă va veni la voi, să îl primiți bine! 11Vă salută acel Iesus care se mai numește și Iust. Aceștia sunt singurii dintre cei circumciși care lucrează împreună cu mine pentru Regatul lui Dumnezeu. Ei reprezintă o încurajare pentru mine. 12Vă salută și Epafras care este unul dintre voi. El, care este un sclav al lui Cristos Isus, se luptă mereu în rugăciune pentru voi; și vrea să aveți stabilitate și să vă maturizați, devenind tot mai convinși cu privire la dorința lui Dumnezeu. 13Eu sunt martor pentru munca grea pe care a făcut-o pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Hierapolis. 14Vă salută Luca – doctorul iubit – și Dima. 15Transmiteți salutările mele fraților din Laodiceea. Salutați pe Nimfa și (pe cei care formează) comunitatea creștinilor din casa ei. 16După ce veți citi această epistolă, să o trimiteți să fie citită și în comunitatea creștinilor din Laodiceea. De asemenea, să citiți și voi epistola pe care am trimis-o celor din Laodiceea. 17Transmiteți lui Arhip următorul mesaj: „Fii atent să finalizezi bine în (relația ta cu) Stăpân(ul nostru) lucrarea pe care ai primit-o (de la El)!” 18Eu, Pavel, am scris această salutare cu mâna mea. Să nu uitați că sunt în detenție. Harul să fie cu voi.

Selectat acum:

Coloseni 4: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te