Faptele apostolilor 7:1-53

Marele preot a zis: „Este adevărat?” Ștefan a răspuns: „Frați și părinți, ascultați-mă! Dumnezeu gloriei s-a revelat strămoșului nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte de stabilirea lui în Haran, și i-a zis: «Ieși din țara ta și din familia din care provii; și du-te în țara pe care ți-o voi arăta.» Atunci el a plecat din țara caldeenilor și și-a stabilit domiciliul în Haran. După moartea tatălui lui, Dumnezeu l-a adus (pe Avraam) în această țară în care locuiți și voi acum. Dar în aceste teritorii nu i-a dat nimic ca proprietate personală – nici măcar o palmă de teren – ci i-a promis că în viitor ea va fi a urmașilor lui, deși el (încă) nu avea atunci niciun copil. Dumnezeu i-a spus că descendenții lui vor locui (inițial) într-o țară străină, că vor trăi acolo ca sclavi și că astfel vor fi chinuiți patru sute de ani. Dumnezeu îi mai zisese: «Eu voi judeca acea națiune care îi va ține în sclavie. Și apoi ei Îmi vor sluji în aceste teritorii.» Apoi a instituit legământul circumciziei; și astfel, când s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în a opta zi de viață. Când s-a născut Iacov – fiul lui Isaac – acesta și-a circumcis fiul. Iar Iacov a avut ca fii pe cei doisprezece patriarhi. Aceștia, pentru că îl invidiau pe Iosif, l-au vândut ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el și l-a scăpat de toate necazurile lui. I-a dat înțelepciune și l-a făcut să primească favoarea faraonului care guverna Egiptul. Și el l-a desemnat ca administrator al Egiptului și al tuturor posesiunilor lui. A fost o foamete în toată zona Egiptului și în cea a Canaanului. Criza era mare și strămoșii noștri nu găseau alimente. Iacov a auzit că este grâu în Egipt și i-a trimis pe strămoșii noștri pentru prima dată acolo. Când au venit a doua oară, Iosif și-a recunoscut frații și faraonul a aflat din ce familie provenea el. Apoi Iosif a chemat pe tatăl lor numit Iacov și pe ceilalți membri ai familiei lui – șaptezeci și cinci de persoane. Iacov a venit în Egipt, unde a murit. Apoi, și strămoșii noștri au murit tot acolo. Toți au fost duși la Șehem și puși în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la descendenții lui Hamor în Șehem. Se apropia vremea când urma să se întâmple ce promisese Dumnezeu lui Avraam. Poporul a crescut numeric în Egipt, până a venit să guverneze un (nou) conducător care nu îl cunoscuse pe Iosif. Acel rege a exploatat poporul nostru și i-a chinuit pe strămoșii noștri, obligându-i chiar să își abandoneze nou-născuții, pentru ca aceștia să moară. În acele condiții s-a născut Moise, care era un copil frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în familia tatălui lui. Iar când a trebuit să fie abandonat, l-a luat fiica faraonului și l-a crescut ca pe copilul ei. Moise a învățat toată știința egiptenilor și era remarcabil în vorbe și în fapte. Când avea vârsta de patruzeci de ani, s-a gândit să meargă între evrei, ca să vadă cum trăiesc frații lui care formau poporul Israel. L-a văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate. Atunci l-a apărat, l-a răzbunat pe cel exploatat și l-a omorât pe egiptean. Credea că frații lui vor realiza că Dumnezeu urma să Se folosească de el ca să îi elibereze. Dar ei nu au înțeles acest lucru. A doua zi, când (doi evrei) se băteau, Moise a venit între ei și a încercat să atenueze conflictul, zicându-le: «Voi sunteți frați! De ce vă nedreptățiți unul pe celălalt?!» Dar cel care făcea nedreptatea celuilalt, i s-a opus fizic și apoi i-a zis: «Cine te-a desemnat pe tine ca șef și judecător pentru noi? Vrei să mă omori și pe mine la fel cum ai procedat ieri cu acel egiptean?» Auzind aceste cuvinte, Moise a fugit în Madian, unde a locuit ca străin; și acolo i s-au născut doi fii. După (alți) patruzeci de ani, a avut o viziune în deșertul Sinai, văzând un înger în flacăra unui tufiș arzând. Când a observat acest lucru ciudat, Moise s-a apropiat să vadă ce se întâmplă; și atunci a auzit vocea lui Iahve, care i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul părinților tăi: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Iar Moise, tremurând, nu a avut curajul să (mai) privească. Iahve i-a zis: «Descalță-te, pentru că locul pe care stai este un pământ sfânt! Am văzut suferința poporului Meu care este în Egipt. Le-am auzit gemetele și am decis să îi eliberez. Acum trebuie să pleci; pentru că te voi trimite în Egipt.» Vorbindu-i prin Îngerul care îi apăruse în acel tufiș arzând, Dumnezeu l-a trimis pe acest Moise ca stăpân și eliberator, în ciuda faptului că fusese respins de ei când i-au zis: «Cine te-a desemnat să fii stăpânul și judecătorul nostru?». Tocmai el i-a scos din Egipt; și a făcut miracole atât în această țară, la marea Roșie, cât și în deșert, timp de patru zeci de ani. Acest Moise le-a zis descendenților lui Israel: «Dumnezeul vostru care se numește Iahve vă va da dintre frații voștri un profet ca mine. Să ascultați de El!» Tot Moise este cel care a condus adunarea israelienilor în deșert, unde pe muntele Sinai i-a vorbit un Înger; și astfel a primit împreună cu strămoșii noștri cuvinte vii, ca să ni le transmită (și) nouă. Strămoșii noștri au refuzat să îl asculte și l-au desconsiderat. Apoi, în inimile lor, ei s-au întors în Egipt și au zis lui Aaron: «Fă-ne niște zei care să meargă înaintea noastră; pentru că nu știm ce s-a întâmplat cu acel Moise care ne-a scos din Egipt!» Astfel, în acele zile au făcut un vițel, au adus ofrande idolului sacrificând animale și s-au bucurat de obiectul făcut de mâna lor. Atunci Dumnezeu S-a îndepărtat de ei și i-a lăsat să se închine corpurilor cerești. S-a întâmplat cu ei așa cum este scris în cartea profeților: «Israelienilor, nu Mie Mi-ați oferit sacrificii în timpul celor patruzeci de ani cât ați fost în deșert. Ați transportat cu voi cortul lui Moloh și imaginea stelei zeului Remfan – lucruri pe care le-ați făcut ca să vă închinați lor! Acesta este motivul pentru care vă voi exila dincolo de Babilon!» Strămoșii noștri aveau în deșert cortul întâlnirii, așa cum decisese Cel care i-a spus lui Moise să îl facă în conformitate cu modelul pe care îl văzuse. L-au adus cu ei în țara stăpânită de națiunile pe care Dumnezeu le-a alungat din fața lor în timpul lui Iosua; și a rămas acolo până în zilele când trăia David. Dumnezeu i-a acordat milă; iar el și-a exprimat dorința să construiască o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. Și Solomon a fost cel care I-a construit o casă. Dar Cel Foarte Înalt nu locuiește în construcții făcute de mâini omenești. Acest lucru este susținut și de profetul care zice: «Cerul este tronul Meu și pământul este locul unde Îmi țin picioarele. Cel fel de casă Îmi veți construi voi Mie – zice Iahve – sau care va fi locul Meu de odihnă? Nu a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?»… Oameni încăpățânați, necircumciși cu inima și cu urechile! Voi totdeauna v-ați opus Spiritului Sfânt. Ați procedat exact ca părinții voștri. Pe care dintre profeți nu i-au persecutat ei? Au omorât pe cei care anunțau venirea celui Corect; iar acum L-ați trădat și L-ați omorât – tocmai voi care ați primit legea dată prin intermediul îngerilor; și (totuși) nu ați respectat-o!…”