După ce au fost eliberați, ei s-au dus la grupul lor și le-au relatat tot ce le spuseseră liderii preoților și conducătorii poporului. Când au auzit relatarea, și-au exprimat toți aceeași dorință, zicând: „Doamne, Tu, Stăpânul care ai făcut cerul, pământul, marea și toate vietățile care le populează! Sub inspirația Spiritului Sfânt, strămoșul nostru David, sclavul Tău, a fost folosit de Tine să zică: «De ce se agită națiunile lumii și de ce concep popoarele strategii inutile? Regii de pe pământ s-au revoltat și au făcut o coaliție împotriva Celui pe care El L-a trimis.» Această profeție s-a confirmat atunci când împotriva Sclavului Tău celui sfânt – Isus – s-au aliat în acest oraș Irod, Pilat din Pont, celelalte națiuni și mulțimile de oameni din poporul Israel. Ei au făcut să se întâmple astfel tot ce deja planificaseși prin forța și prin voința de care dispui Tu. Acum, Doamne, privește la amenințările lor și ajută-i pe sclavii Tăi să predice Cuvântul Tău cu tot curajul. Întinde-Ți mâna și fă vindecări, minuni și lucruri supranaturale în numele Sclavului Tău Celui Sfânt numit Isus!” După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați. Toți s-au umplut de Spirit Sfânt și predicau Cuvântul lui Dumnezeu cu un mare curaj.
Citește Faptele apostolilor 4
Partajează
Compară toate versiunile: Faptele apostolilor 4:23-31
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri