YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 25:23-27

Faptele apostolilor 25:23-27 BVA

A doua zi, Agripa și Berenice au venit în mod festiv la sala de audieri împreună cu comandanții militari și cu cei mai importanți oameni ai orașului. Festus a ordonat să fie adus și Pavel. Atunci el a zis: „Rege Agripa și voi toți care sunteți aici împreună cu noi! Priviți acest om despre care toți iudeii din Ierusalim și din această zonă susțin că nu merită să mai trăiască! Am ajuns la concluzia că, de fapt, el nu a făcut nimic pasibil de pedeapsa capitală; și pentru că din proprie inițiativă a cerut să fie judecat de Cezar, am decis să i-l trimit. Totuși, sunt încă într-o situație delicată: nu știu cum să justific Cezarului trimiterea acestui om în fața lui… Prezint asistenței acest caz ciudat și în mod special ție, rege Agripa. Sper că după ce îl veți investiga, voi avea ce să scriu despre el. Altfel, mi se pare absurd să trimit Cezarului un deținut fără să pot preciza clar acuzațiile care i se aduc.”