Orașul a devenit foarte agitat; și oamenii care veniseră din toate zonele lui, l-au prins pe Pavel și l-au scos din (zona) templu(lui). Apoi au încuiat imediat ușile. În timp ce încercau să îl omoare pe Pavel, comandantul garnizoanei a fost informat că a apărut o agitație între oameni în tot orașul Ierusalim. El s-a dus imediat împreună cu centurioni și cu soldați în locul unde erau adunați oamenii. Când l-au văzut pe comandant și pe subalternii lui, au încetat să îl mai bată pe Pavel. Atunci comandantul s-a apropiat de el, l-a arestat și a ordonat să fie legat cu două lanțuri. Apoi a vrut să știe cine este și ce a făcut. Dar pentru că unii strigau ceva iar alții altceva și nu putea să înțeleagă nimic din cauza zgomotului, a dat ordin să fie dus în fortăreață. Când a ajuns pe treptele ei, soldații l-au înconjurat pe Pavel, ca să îl protejeze de violența mulțimilor de oameni care veneau după ei și strigau: „Omoară-l!” În timp ce urma să intre cu el în fortăreață, Pavel i-a zis comandantului cohortei: „Îmi este permis să îți spun ceva?” Atunci comandantul a zis: „Știi să vorbești grecește? Probabil că tu ești acel egiptean care cu puțin timp în urmă a organizat o revoltă și a plecat în deșert cu patru mii de criminali!” Pavel a spus: „Eu sunt iudeu, cetățean al orașului Tars din Cilicia. Deci sunt cetățean al unui oraș important. Te rog să îmi permiți să vorbesc acestei mulțimi de oameni.” După ce comandantul i-a permis, Pavel a stat în picioare pe trepte și a făcut semn oamenilor cu mâna. Apoi s-a făcut o mare liniște; iar Pavel le-a vorbit în limba aramaică, zicând
Citește Faptele apostolilor 21
Partajează
Compară toate versiunile: Faptele apostolilor 21:30-40
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri