YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 16:16-34

Faptele apostolilor 16:16-34 BVA

În timp ce ne duceam la locul de rugăciune, ne-am întâlnit cu o sclavă posedată de un spirit care îi conferea capacitatea să ghicească. Datorită performanțelor în acest domeniu, era folosită de stăpânii ei ca o importantă sursă de câștig financiar. Sclava venea după Pavel și după noi, strigând: „Acești oameni sunt sclavii Dumnezeului Foarte Înalt. Ei vă predică despre cum puteți fi salvați!” A vorbit astfel mai multe zile. Atunci Pavel, foarte deranjat, s-a întors și a zis spiritului (care o poseda): „În numele lui Isus Cristos îți ordon să ieși din ea!” Și spiritul a ieșit chiar atunci. Când au constatat stăpânii sclavei că a dispărut posibilitatea de a mai câștiga bani din ghicit, i-au prins pe Pavel și pe Sila. Apoi i-au adus cu forța în piața publică, predându-i autorităților orașului. Ei i-au pârât în fața guvernatorilor, zicând: „Acești oameni ne perturbă ordinea publică a orașului. Ei sunt niște iudei care predică niște obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie să le acceptăm și nici să le practicăm!” Mulțimea celor care se adunaseră acolo, s-a manifestat și ea împotriva lor; iar guvernatorii au ordonat să li se rupă hainele de pe ei și apoi să fie bătuți. După ce le-au aplicat multe lovituri, i-au băgat în închisoare și au ordonat gărzii să îi păzească bine. În urma acestui ordin, șeful închisorii i-a introdus în cea mai sigură celulă și le-a imobilizat picioarele în butuci. Pe la mijlocul nopții, Pavel și Sila se rugau și Îl lăudau pe Dumnezeu cântând, în timp ce toți ceilalți deținuți îi ascultau. Atunci s-a produs un mare cutremur de pământ care a afectat închisoarea până la fundație, a deschis toate ușile și a distrus toate sistemele de imobilizare ale deținuților. Șeful închisorii s-a trezit și a văzut că ușile închisorii erau deschise. Atunci și-a scos sabia și intenționa să se sinucidă, crezând că deținuții au fugit. Dar Pavel a strigat cu intensitate în voce: „Să nu îți faci niciun rău! Nimeni nu a fugit!” După ce a cerut o torță, șeful închisorii s-a dus repede jos unde erau Pavel și Sila și a căzut la picioarele lor, tremurând. Apoi i-a scos de acolo și le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu salvat?” Ei i-au răspuns: „Crede în Stăpânul Isus împreună cu toată familia ta; și veți fi salvați!” Ei le-au predicat Cuvântul lui Isus tuturor celor care făceau parte din familia lui. Șeful închisorii le-a spălat chiar atunci rănile; și apoi, el împreună cu ceilalți membrii ai familiei, au fost botezați. După ce i-a dus acasă la el, le-a dat să mănânce și și-au exprimat toți bucuria că au crezut în Dumnezeu.