YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 12

12
1Ioaș a devenit rege în al șaptelea an al guvernării lui Iehu; și a guvernat la Ierusalim patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba. 2Ioaș a făcut ce este corect în relația lui cu Iahve – tot timpul în care a fost consiliat de preotul Iehoiada. 3Rămăseseră doar înălțimile. Ele nu au fost îndepărtate; și astfel, poporul încă mai aducea sacrificii și tămâie pe înălțimi. 4Ioaș le-a zis preoților: „Strângeți tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la casa lui Iahve, pe acela strâns la numărătoarea poporului, și tot ce s-a adunat pentru răscumpărarea lucrurilor închinate Lui. Apoi adunați aici tot argintul pe care cineva îl aduce benevol la casa lui Iahve. 5Fiecare preot să îl ia de la colectorii de daruri și să îl folosească la restaurarea casei (lui Iahve) – oriunde va constata că este ceva de restaurat!” 6Dar în al douăzeci și treilea an al guvernării lui Ioaș, preoții încă nu restauraseră casa (lui Iahve). 7Atunci regele Ioaș i-a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți; și le-a zis: „De ce nici acum nu ați restaurat Templul? Din acest moment să nu mai luați argint de la colectorii voștri de daruri; ci să îl dați pentru restaurarea casei lui Iahve!” 8Preoții au vorbit între ei și au decis să nu mai ia argint de la popor și să nu mai coordoneze ei restaurarea Templului. 9În consecință, preotul Iehoiada a luat o ladă mare, i-a făcut o gaură în capac și a pus-o lângă altar, pe partea dreaptă față de intrarea în casa lui Iahve. Preoții care păzeau poarta, puneau în ea tot argintul care se aducea la casa lui Iahve. 10Atunci când vedeau că era prea mult argint în ladă, venea acolo scribul regelui împreună cu marele preot. Ei numărau tot argintul care era adus la casa lui Iahve și îl puneau în saci. 11Apoi luau acel argint cântărit și îl dădeau oamenilor care erau însărcinați cu lucrarea la casa lui Iahve. Argintul era folosit pentru plata tâmplarilor și a constructorilor care lucrau la casa lui Iahve. 12Din el erau plătiți și zidarii, ca și cioplitorii în piatră – pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor care urmau să fie cioplite – necesare restaurării casei lui Iahve. Acel argint era folosit și pentru orice altă cheltuială care se făcea în vederea restaurării casei (lui Iahve). 13Argintul care era adus la casa lui Iahve nu a fost folosit pentru facerea ligheanelor de argint, a uneltelor de stins focul, a cupelor, a trompetelor și nici pentru altfel de vase de aur sau de argint din Templu; 14ci cu el au fost plătiți oamenii care lucrau la restaurarea casei lui Iahve. 15Oamenii cărora li se încredința argintul, nu erau niciodată verificați în legătură cu (modul în care făceau) plata lucrătorilor – pentru că erau corecți. 16Argintul de la sacrificiile pentru vină și argintul de la sacrificiile pentru păcat, nu se aducea la casa lui Iahve; ci era pentru preoți. 17În acele vremuri, Hazael – regele Aramului – a venit, a asaltat Gatul și l-a capturat. Apoi a înaintat împotriva Ierusalimului. 18Atunci Ioaș – regele lui Iuda – a luat toate lucrurile sfinte care fuseseră închinate lui Iahve de predecesorii lui – de regii lui Iuda, adică de Iehoșafat, de Iehoram și de Ahazia – împreună cu tot aurul care era adunat în tezaurul casei lui Iahve și în palatul regelui. El a trimis totul lui Hazael – regele Aramului – care nu a mai înaintat împotriva Ierusalimului. 19Celelalte fapte ale lui Ioaș și tot ce a făcut el, oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor din teritoriul numit Iuda”? 20Slujitorii lui Ioaș s-au revoltat și au complotat împotriva lui la Bet-Milo, pe drumul care conduce spre Sila. 21Iozabad – fiul lui Șimat – și Iehozabad – fiul lui Șomer – slujitorii lui, l-au lovit acolo; și el a murit. L-au înmormântat lângă părinții lui, în „Orașul lui David”. Apoi, în locul lui a guvernat fiul lui numit Amația.

Selectat acum:

2 Regi 12: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate