Dumnezeu care a spus „Să strălucească lumina din întuneric!”, a luminat și inimile noastre. Lumina pe care ne-a oferit-o provine din cunoașterea gloriei Lui evidențiată pe fața lui Isus. Dar noi păstrăm această comoară (ca cei care își pun lucrurile valoroase) în vase de pământ; și demonstrăm că această uimitoare forță nu provine de la noi, ci are ca sursă pe Dumnezeu. Suportăm tot felul de adversități, dar nu suntem în situații critice; suntem surprinși, dar nu disperați. Deși suntem persecutați, nu am fost și abandonați. Am căzut la pământ, dar nu suntem distruși. Purtăm permanent moartea lui Isus în corpul nostru, pentru ca și viața Lui să fie văzută în timp ce trăim în aceste corpuri.
Citește 2 Corinteni 4
Împărtășește
Compară toate versiunile: 2 Corinteni 4:6-10
6 Zile
Pentru unii, evanghelizarea este ușoară. Dar nu și pentru tine. Când te gândești la asta, îți transpiră palmele, inima îți bate puternic, gândurile ți se încurcă. Trebuie să evanghelizăm, deoarece este porunca Domnului nostru Isus, pe care ai citit-o în Biblie. Ca creștini, dorim să evanghelizăm, dar adesea ne este frică. Ai deschis acest plan sperând să găsești cheile pentru a depăși această problemă. Să le căutăm împreună.
7 Days
Have you ever been so tired or defeated in life that you’ve wanted to throw in the towel and give up? The Bible is full of encouragement to persevere and keep going! This 7-day reading plan will refresh you for the journey ahead.
17 Zile
Bucuriile relațiilor din trupul lui Hristos sunt evidențiate în a doua scrisoare către Corinteni în timp ce ascultați studiul audio și citiți versete selectate din Cuvântul lui Dumnezeu. Călătoriți zilnic prin 2 Corinteni în timp ce ascultați studiul audio și citiți versete selectate din Cuvântul lui Dumnezeu.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri