2 Cronici 33
33
1Manase avea vârsta de doisprezece ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim cincizeci și cinci de ani. 2El a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve. A trăit conform obiceiurilor idolatre ale popoarelor pe care Iahve le alungase din fața israelienilor. 3A reconstruit înălțimile pe care le dărâmase tatăl lui numit Ezechia, a înălțat altare baalilor, a făcut imagini Astartei, s-a închinat tuturor constelațiilor cerului și le-a slujit. 4A construit în casa lui Iahve niște altare, deși despre acel loc El spusese: „În Ierusalim va fi (doar) numele Meu pentru totdeauna!” 5Manase a construit altare dedicate tuturor constelațiilor de pe cer și le-a pus în cele două curți ale casei lui Iahve. 6El și-a trecut fiii prin foc în valea Ben-Hinom, a practicat descântatul, ghicitul și vrăjitoria. A apelat la cei care cheamă spiritele morților și la cei care folosesc formule magice. El a făcut mult rău în ochii lui Iahve, declanșându-I mânia. 7A luat statuia idolului pe care îl făcuse și a pus-o în casa lui Dumnezeu – în locul despre care Dumnezeu îi spusese lui David și lui Solomon, fiul acestuia, astfel: „În această casă și în Ierusalim – pe care l-am ales dintre toate orașele triburilor lui Israel – voi pune numele Meu (care trebuie să fie acolo în mod exclusiv) pentru eternitate. 8Nu voi mai permite ca piciorul poporului Israel să se depărteze de țara pe care le-am dat-o strămoșilor voștri. Și toate acestea se vor întâmpla dacă vor avea grijă să respecte tot ce le-am poruncit prin intermediul lui Moise: toată legea, toate poruncile și toate deciziile (Mele).” 9Dar Manase i-a dus în rătăcire pe oamenii din teritoriul numit Iuda și pe locuitorii Ierusalimului. Astfel, ei au făcut mai mult rău decât toate popoarele pe care le distrusese Iahve din fața israelienilor. 10Iahve i-a vorbit lui Manase și poporului lui; dar ei nu au luat în considerare cuvintele Sale. 11Din această cauză, Iahve a adus împotriva lor pe conducătorii armatei regelui Asiriei. Ei l-au prins pe Manase într-o capcană, l-au legat cu lanțuri de bronz și l-au dus în Babilon. 12În situația lui dificilă, Manase a insistat (cu rugăciuni) în fața Dumnezeului lui și s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoșilor lui. 13L-a rugat și L-a implorat; iar El i-a ascultat cererea și l-a întors la Ierusalim în regatul lui. Manase a recunoscut că (numai) Iahve este (adevăratul) Dumnezeu. 14Apoi el a construit un zid în exteriorul orașului lui David. Acel zid trecea prin valea de la vestul localității Ghihon, continua pe la poarta peștilor și ajungea să înconjoare Ofelul. Zidul era foarte înalt. A desemnat conducători de armată pentru toate orașele fortificate din teritoriul numit Iuda. 15Manase a îndepărtat zeii și idolul din casa lui Iahve. El a mai eliminat toate altarele pe care le construise pe muntele casei lui Iahve și în Ierusalim; apoi le-a aruncat în exteriorul orașului. 16A refăcut altarul lui Iahve și a adus pe el sacrificii de pace și de mulțumire. Apoi a ordonat oamenilor din teritoriul numit Iuda să slujească Dumnezeului lui Israel numit Iahve. 17Poporul încă mai aducea sacrificii pe înălțimi, dar numai Dumnezeului lor care se numește Iahve. 18Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea făcută Dumnezeului lui și cuvintele vizionarilor care i-au vorbit în numele Dumnezeului lui Israel numit Iahve, sunt scrise în „Cronicile regilor poporului Israel”. 19Rugăciunea lui, modul în care i-a răspuns Dumnezeu la acea rugăciune, toate păcatele și toate greșelile lui, ca și locurile unde a construit înălțimi și unde a ridicat statui ale Astartei și idoli ciopliți – înainte de a se smeri –, sunt scrise în „Cronicile vizionarilor”. 20Manase s-a culcat lângă părinții lui; și a fost înmormântat în grădina palatului în care locuise. În locul lui Manase a guvernat fiul lui numit Amon. 21Amon avea vârsta de douăzeci și doi de ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim doi ani. 22El a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve – la fel cum procedase tatăl lui numit Manase. Amon a sacrificat animale și a slujit tuturor idolilor făcuți de tatăl lui numit Manase. 23Dar el nu s-a smerit în fața lui Iahve așa cum se smerise tatăl lui care s-a numit Manase. Astfel, acest Amon și-a mărit tot mai mult vina. 24Cei care îl slujeau, au complotat împotriva lui; și l-au omorât în palat. 25Dar poporul țării i-a omorât pe toți cei care complotaseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul țării l-a declarat rege pe fiul lui numit Iosia.
Selectat acum:
2 Cronici 33: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion