YouVersion
Pictograma căutare

1 Timotei 2:1-8

1 Timotei 2:1-8 BVA

Te îndemn să faci din rugăciune o prioritate; și să îți prezinți cererile, mijlocirile și mulțumirile pentru toți oamenii (obișnuiți), ca și pentru regi și pentru toți cei care dețin funcții importante în societate; pentru ca astfel să putem fi liniștiți, trăind cu demnitate viața religioasă. Dumnezeu apreciază acest lucru ca fiind bun și plăcut Lui. El este Salvatorul nostru care dorește ca toți oamenii să fie salvați și să ajungă să cunoască adevărul. Există un singur Dumnezeu și un singur Mediator între Dumnezeu și oameni. Acela este Cristos Isus, care, (atunci când a trăit) ca om, S-a oferit pe Sine ca sacrificiu ca să plătească astfel prețul răscumpărării pentru toți. Despre acest lucru s-a vorbit la momentul oportun; iar eu am fost desemnat ca apostol-predicator pentru celelalte națiuni. Acesta este adevărul despre mine. Nu mint când afirm că am fost desemnat să fiu învățător al credinței. Deci vreau ca indiferent de locul în care se află, bărbații să se roage „ridicând mâini curate”, (adică) nefiind vinovați de mânie sau de certuri.

Citește 1 Timotei 2