YouVersion
Pictograma căutare

1 Samuel 27

27
1David și-a zis: „Într-o zi voi muri lovit de mâna lui Saul. Cel mai bine pentru mine ar fi să fug pe teritoriul locuit de filisteni. Astfel, Saul va renunța să mă mai caute în teritoriul poporului Israel; și voi scăpa de urmărirea lui.” 2David a plecat împreună cu cei șase sute de bărbați care erau cu el; și s-a dus la Achiș – fiul lui Maoc – care era regele Gatului. 3David și oamenii lui au locuit cu Achiș în Gat. Fiecare trăia acolo împreună cu familia lui. David era împreună cu cele două soții ale lui: cu Ahinoam din Izreel și cu Abigail – văduva lui Nabal din Carmel. 4Atunci când Saul a fost anunțat că David a fugit la Gat, a încetat să îl mai caute. 5David i-a zis lui Achiș: „Dacă am găsit bunăvoință la tine, te rog să accepți să mi se dea un loc în unul dintre orașele țării; și voi locui acolo. De ce să locuiască slujitorul tău împreună cu tine, în orașul regelui?” 6Astfel, în acea zi, Achiș i-a dat lui David Țiclagul. Așa se explică faptul că acest oraș a fost al regilor (regatu)lui Iuda până astăzi. 7David a locuit în țara filistenilor un an și patru luni. 8El și oamenii lui veneau în forță împotriva gheșuriților, împotriva ghirziților și împotriva amaleciților. Aceștia locuiau din vremuri străvechi pe teritoriul care începea cu localitatea Șur și ajungea până spre Egipt. 9David ataca acea zonă; și nu lăsa să trăiască niciun bărbat și nicio femeie. Lua oile, vitele, măgarii, cămilele și hainele. Apoi se întorcea la Achiș. 10Când Achiș întreba: „Ce teritoriu ați invadat astăzi?”, David răspundea: „Neghevul (din partea teritoriu)lui Iuda!” sau „Neghevul ierahmeeliților!” ori „Neghevul cheniților!”. 11David nu lăsa să trăiască niciun bărbat și nicio femeie, pentru ca să nu existe nimeni care să vină la Gat și să vorbească împotriva lor, spunând: „Așa a făcut David!”. Acesta a fost obiceiul lui tot timpul cât a locuit în țara filistenilor. 12Achiș avea încredere în David; și zicea: „Este o certitudine că el nu este agreat în poporul lui Israel; și va fi slujitorul meu pentru totdeauna.”

Selectat acum:

1 Samuel 27: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te