YouVersion
Pictograma căutare

1 Petru 1:6-14

1 Petru 1:6-14 BVA

Acest lucru este pentru voi un serios motiv de bucurie, deși acum sunteți întristați pentru scurt timp de diferite încercări. Acestea testează credința voastră care este mult mai valoroasă decât aurul. Deși el nu reprezintă decât ceva efemer, este purificat prin testul focului. În mod asemănător, testarea credinței voastre va avea ca rezultat lauda, gloria și onoarea, atunci când Se va revela Isus Cristos. Voi Îl iubiți fără să Îl fi văzut (fizic), credeți în El chiar dacă acum nu Îl vedeți; și vă bucurați într-un mod glorios care nu poate fi exprimat în cuvinte, pentru că veți primi salvarea sufletelor – aceasta fiindu-vă oferită ca sfârșit al (drumului) credinței voastre. Profeții au vorbit despre harul de care urma să beneficiați voi; și au cercetat insistent, încercând să înțeleagă cine este și când va veni Acela despre care Spiritul lui Cristos făcea prin ei acele preziceri cu privire la suferințele Lui și referitor la gloria pe care o va primi El după ce le va suporta. Acelor profeți li s-a revelat că asemenea lucruri nu se vor întâmpla în timpul vieții lor; și că, de fapt, vorbiseră despre timpul în care trăiți voi. Acum deja ele vi s-au confirmat prin cei care v-au predicat Vestea Bună, fiind susținuți de Spiritul Sfânt trimis din cer. Această Veste Bună conține lucruri pe care doresc să le știe chiar și îngerii din cer… Deci pregătiți-vă mintea și fiți vigilenți, păstrându-vă toată speranța referitoare la harul pe care îl va aduce Isus Cristos atunci când Se va revela. Comportați-vă ca niște copii ascultători. Să nu mai trăiți ca atunci când erați ignoranți și făceați ce vă dictau dorințele voastre păcătoase