Și dacă El nu a înviat, atunci predicarea noastră este o activitate inutilă, iar credința voastră (bazată pe mesajul predicării noastre) este fără nicio valoare (practică). Apoi, dacă este adevărat că morții nu învie, noi suntem descoperiți ca martori mincinoși, având în vedere afirmația pe care am făcut-o despre Dumnezeu atunci când am declarat că El L-a înviat pe Cristos. Dacă cei care au murit nu mai învie, rezultă că nici Cristos nu a înviat. Și dacă nu a înviat El, atunci credința voastră este inutilă, iar voi încă sunteți în păcatele voastre. O altă implicație a acestui fapt este și aceea că cei care au murit (după ce crezuseră) în Cristos, sunt pierduți. Dacă ne-am pus speranța în Cristos doar pentru această viață (trăită pe pământ), atunci între toți oamenii, noi suntem în cea mai lamentabilă situație. Dar, realitatea este aceasta: Cristos a înviat; și dintre toți cei care „au adormit”, El este primul cu care s-a întâmplat acest lucru – exact ca în cazul fructului care se coace primul. Având în vedere faptul că moartea a venit printr-un om, tot printr-un om a venit și învierea morților. Toți cei care își trăiesc viața în (conformitate cu modelul lui) Adam, mor în mod inevitabil. La fel de sigur este și faptul că toți cei care sunt în Cristos, vor învia! Dar cu fiecare se va întâmpla acest lucru la timpul lui. Primul „fruct” este deja Cristos. Apoi va veni rândul celor care sunt ai Lui. Ei vor învia la (re)venirea Sa. Și totul se va finaliza în momentul în care Cristos, după ce distruge orice conducător, orice autoritate și orice forță existentă, va da Regatul în mâna lui Dumnezeu-Tatăl. Se va întâmpla așa, pentru că trebuie ca El să guverneze până când (Tatăl) Îi va pune toți dușmanii la picioare. Moartea este ultimul dușman care va fi astfel distrus! De fapt, citim (în Scriptură) că „El I-a subordonat totul (lui Cristos), punându-I-le la picioare!” Dar când se spune că I-a fost subordonat totul, se subînțelege că nu se referă și la Cel care I-a facilitat această subordonare. Și, de fapt, atunci când totul I se va fi subordonat Lui, chiar și Fiul Se va supune Celui care Îi subordonase toate lucrurile; pentru ca Dumnezeu să aibă astfel o totală autoritate recunoscută și acceptată de toate ființele din univers. Dacă nu aceasta ar fi realitatea, ce sens are faptul că unii se botează pentru cei morți. Vreau să spun că dacă morții nu învie, de ce se mai botează ei (cei vii) pentru cei care deja au murit? Și oare de ce suntem noi permanent în pericol? Eu trec printr-un pericol de moarte în fiecare zi… Și acest lucru este atât de adevărat ca faptul că am motive (serioase) să mă laud cu voi în Cristos Isus, Stăpânul nostru. Aprecierea oamenilor este că în Efes, eu am avut „o luptă cu animale sălbatice”. Și dacă aceasta este realitatea, oare ce am câștigat? Vreau să spun că dacă nu învie morții, ar fi logic „Să mâncăm și să bem, pentru că mâine vom muri!”… Nu vă înșelați: „Prietenia cu oamenii răi distruge bunele obiceiuri.” Reveniți la un mod normal de viață (creștinească) și nu mai păcătuiți. De fapt, unii dintre voi nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Desigur, această constatare este o rușine pentru voi! Dar cineva ar putea întreba cum este posibil ca morții să învie și cu ce fel de corp vor reveni ei. Este o întrebare stupidă! Să vă ilustrez această realitate prin cazul unor semințe. Ele nu învie decât dacă mai întâi mor. Când semănați grâul sau alt fel de cereale, puneți în pământ nu acea plantă care va crește mai târziu, ci doar semințele ei. Apoi Dumnezeu decide în mod suveran ca fiecare sămânță să primească un „corp” specific. Corpurile în care trăiesc vietățile, nu sunt identice. Oamenii au un anume fel de corp, animalele au un alt fel de corp, păsările trăiesc într-un corp diferit, iar peștii au și ei un alt fel de corp. Astfel, există corpuri cerești și corpuri pământești. Și fiecare dintre ele se remarcă printr-o strălucire diferită. Într-un fel strălucește soarele și altfel strălucește luna. Stelele au o strălucire diferită; și niciuna nu este la fel de strălucitoare ca alta. La fel se întâmplă și atunci când învie morții. Corpul este „semănat” în pământ, unde putrezește. Apoi învie fără să mai existe posibilitatea ca din nou să putrezească. Este „semănat” într-o stare dezonorantă a epuizării (totale), dar învie cu glorie și în forță. Ajunge în pământ partea fizică (a omului) și învie apoi un corp spiritual. Dacă există un corp material, există și unul spiritual.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
