Țefania 1
1
1Acesta este Cuvântul Domnului care i-a fost spus lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda:
Iminența judecății
2„Voi spulbera totul
de pe fața pământului!“, zice Domnul.
3„Voi spulbera oamenii și animalele,
voi spulbera păsările cerului și peștii mării
și cauzele de păcătuire care i-au făcut pe cei răi să se împiedice!
Îi voi nimici pe oameni
de pe fața pământului!“, zice Domnul.
Judecată împotriva lui Iuda
4„Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda
și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului.
Voi distruge din locul acesta rămășița lui Baal,
numele preoților idolatri și al preoților,
5pe cei ce se închină armatei cerurilor pe acoperișuri,
pe cei ce se închină jurând pe Domnul,
dar care jură și pe Malkam,
6pe cei care s-au abătut de la Domnul
și pe cei care nu-L mai caută pe Domnul,
nici nu mai întreabă de El“.
7Tăcere înaintea Stăpânului Domn!
Căci ziua Domnului este aproape!
Domnul a pregătit o jertfă;
El Și-a sfințit oaspeții.
8„În ziua jertfei Domnului,
îi voi pedepsi pe prinți,
pe fiii regelui
și pe toți cei ce poartă
haine străine!
9În ziua aceea, îi voi pedepsi
pe toți cei ce sar peste prag,
care umplu casa stăpânilor lor
cu violență și înșelătorie!“
10„În ziua aceea“, zice Domnul,
„se va auzi un strigăt de durere dinspre Poarta Peștilor,
un geamăt dinspre cartierul cel nou
și un mare măcel dinspre dealuri.
11Gemeți, locuitori ai Macteșului,
căci tot poporul Canaanului este distrus,
toți cei ce cântăresc argint sunt nimiciți.
12În vremea aceea, voi cerceta Ierusalimul cu candele
și-i voi pedepsi pe oamenii
care se complac în păcatele lor,
pe cei care zic în inima lor:
«Domnul nu va face nimic:
nu va face nici bine, nici rău!».
13Averea lor va fi pentru jaf,
iar casele lor vor fi pustiite.
Își vor construi case,
dar nu vor locui în ele.
Își vor planta vii,
dar nu le vor bea vinul“.
Ziua cea mare a Domnului
14Ziua cea mare a Domnului este aproape,
este aproape și se grăbește să vină.
Vuietul zilei Domnului este amarnic;
la fel este și urletul celui viteaz acolo.
15Ziua aceea va fi o zi a furiei,
o zi a necazului și a durerii,
o zi a pustiirii și a distrugerii,
o zi a întunericului și a întunecimii,
o zi a norilor și a negurii,
16o zi a sunetului de trâmbiță
și a strigătului de război
împotriva cetăților fortificate
și împotriva turnurilor înalte.
17„Voi aduce un așa necaz asupra oamenilor,
încât vor bâjbâi ca niște orbi,
căci au păcătuit împotriva Domnului.
Sângele le va fi vărsat ca praful,
iar măruntaiele – ca balega.
18Nici argintul și nici aurul lor
nu vor putea să-i scape
în ziua furiei Domnului“.
Întreaga țară va fi distrusă
de focul geloziei Sale.
Căci El va aduce nimicire, da, groază,
asupra tuturor locuitorilor țării.
Selectat acum:
Țefania 1: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.