Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Căci i-am acuzat deja pe toți, atât pe iudei, cât și pe greci, că sunt sub păcat, așa cum este scris:
„Nu există niciun om drept, niciunul măcar!
Nu există niciunul care să înțeleagă!
Nu există niciunul care să-L caute pe Dumnezeu!
Toți s-au rătăcit;
au ajuns, cu toții, corupți.
Nu mai există niciunul care să facă binele,
niciunul măcar!“
„Gâtul le este un mormânt deschis;
cu limbile lor ei înșală“.
„Sub buzele lor este venin de viperă“.
„Gura le este plină de blestem și amărăciune“.
„Picioarele lor se grăbesc să verse sânge;
prăpădul și nenorocirea se află pe căile lor
și n-au cunoscut calea păcii“.
„Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor!“.
Dar știm că tot ce spune Legea, le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și întreaga lume să fie găsită răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. Căci niciun om nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece, prin Lege, vine cunoașterea păcatului.
Dar acum a fost arătată o dreptate a lui Dumnezeu, fără Lege, despre care se mărturisește prin Lege și Profeți, și anume dreptatea dată de Dumnezeu prin credința în Isus Cristos, pentru toți cei ce cred. Căci nu se face nicio diferență. Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu, dar sunt îndreptățiți fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Dumnezeu L-a înfățișat ca jertfă de ispășire, prin credința în sângele Lui, ca dovadă a dreptății Sale, căci Dumnezeu, în îngăduința Sa, trecuse cu vederea păcatele comise în trecut, pentru ca, în vremea de acum, să-Și dovedească dreptatea, în așa fel încât El să fie drept și să-l îndreptățească totodată pe cel ce are credință în Isus.
Și atunci, unde este lauda? A fost înlăturată! Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței, deoarece noi considerăm că omul este îndreptățit prin credință, fără faptele Legii.