Salvează-mă, Dumnezeule,
căci mi-au ajuns apele până la gât.
Mă afund în mocirla cea adâncă
și nu am niciun sprijin pentru picioare.
Intru în adâncurile apelor
și se revarsă peste mine șuvoiul.
Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul.
Mi se topesc ochii
așteptându-L pe Dumnezeul meu.
Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai numeroși decât perii capului meu.
Mulți sunt cei ce vor să mă piardă,
dușmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi ceea ce n-am furat.
Dumnezeule, Tu-mi cunoști nebunia,
și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse.
Să nu se rușineze din cauza mea
cei ce-și pun speranța în Tine,
DOAMNE, Stăpânul Oștirilor.
Să nu roșească din cauza mea cei ce Te caută,
Dumnezeul lui Israel.
Căci din cauza Ta port eu disprețul
și rușinea mi-a acoperit fața.
Am ajuns un străin pentru frații mei
și un necunoscut pentru fiii mamei mele.
Căci zelul pentru Casa Ta m-a mistuit,
iar insultele celor ce Te insultă au căzut asupra mea.
Plâng în timp ce postesc
și ei mă disprețuiesc.
Când mă îmbrac în haine de jale,
ei își bat joc de mine.
Cei ce stau la poartă vorbesc despre mine;
numele meu este folosit în cântecele celor ce beau băutură tare.
Totuși, eu tot Ție mă voi ruga, DOAMNE,
pentru vremea bunăvoinței Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu eliberarea Ta adevărată!
Scapă-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu scăpat de cei ce mă urăsc și din adâncurile apei!
Să nu se reverse peste mine șuvoiul apelor,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
DOAMNE, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de plăcută!
În mila Ta cea mare, întoarce-Ți fața spre mine!
Nu-Ți ascunde fața de slujitorul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
Apropie-Te de sufletul meu și răscumpără-mi-l!
Din cauza dușmanilor mei, scapă-mă!
Tu cunoști disprețul, rușinea și insulta de care am parte;
toți dușmanii mei sunt înaintea Ta.
Disprețul mi-a frânt inima –
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu găsesc niciunul.
Ci ei îmi pun fiere în mâncare,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oțet.
Să li se prefacă masa dinaintea lor într-o capcană,
iar bunăstarea – într-un laț!
Să li se întunece ochii, ca să nu mai vadă!
Să li se clatine mereu coapsele!
Varsă-Ți furia peste ei
și să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
Să le fie locuința pustiită
și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
Și aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
și povestesc suferința celor răniți de Tine.
Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
și fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
Șterge-i din Cartea celor vii
și nu-i scrie alături de cei drepți!
Eu însă sunt necăjit și îndurerat.
Fie ca ajutorul Tău, Dumnezeule,
să mă pună la adăpost într-un loc înalt!
Voi lăuda prin cântare Numele lui Dumnezeu
și-L voi mări cu mulțumiri!
Acest lucru va fi mai plăcut DOMNULUI decât un bou,
decât un taur cu coarne și copite.
Cei necăjiți văd și se bucură.
Trăiască inima voastră, a celor ce căutați pe Dumnezeu,
căci DOMNUL îi ascultă pe cei nevoiași
și nu-i disprețuiește pe cei luați captivi dintre ai Lui.
Să-L laude cerurile și pământul,
mările și tot ce mișună în ele,
căci Dumnezeu va salva Sionul
și va construi cetățile lui Iuda!
Ei vor locui acolo și le vor moșteni.
Urmașii slujitorilor Săi le vor moșteni,
iar cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.