Psalmii 56
56
Psalmul 56
Pentru dirijor. De cântat precum „Porumbelul din stejari îndepărtați“. Un mihtam al lui David compus pe vremea când a fost prins la Gat de către filisteni.
1Arată-Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, căci niște oameni mă hărțuiesc;
niște luptători mă asupresc toată ziua.
2Cei ce mă pândesc mă hărțuiesc toată ziua.
Într-adevăr, mulți sunt cei ce luptă împotriva mea cu mândrie,
3dar, când mi-e teamă, mă încred în Tine.
4În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,
în Dumnezeu mă încred și nu mă tem!
Ce poate să-mi facă omul?
5Toată ziua ei îmi răstălmăcesc cuvintele;
toate gândurile lor sunt împotriva mea, ca să-mi facă rău.
6Conspiră, pândesc,
îmi urmăresc pașii,
sperând să-mi ia viața.
7Oare să scape ei prin nelegiuire?
Dumnezeule, doboară popoarele cu mânie!
8Tu numeri zilele peregrinării mele;
adună-mi lacrimile în burduful Tău!
Să nu fie ele oare în Cartea Ta?
9Dușmanii mei vor fugi când voi striga.
Știu un lucru: că Dumnezeu este de partea mea.
10În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,
în Domnul, al Cărui Cuvânt îl laud,
11în Dumnezeu mă încred și nu mă tem.
Ce poate să-mi facă un om?
12Dumnezeule, sunt legat de Tine prin jurăminte;
Îți voi aduce jertfe de mulțumire,
13căci mi-ai salvat sufletul de la moarte,
și picioarele de cădere,
ca să pot umbla înaintea lui Dumnezeu în lumina vieții.
Selectat acum:
Psalmii 56: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.