YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 22

22
Psalmul 22
Pentru dirijor. De cântat precum „Cerboaica zorilor“. Un psalm al lui David.
1Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
Ești atât de departe de eliberarea mea
și de cuvintele strigătului meu!
2Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi;
strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.
3Dar Tu ești sfânt,
Tu locuiești în mijlocul laudelor lui Israel.
4În Tine s-au încrezut strămoșii noștri;
ei s-au încrezut în Tine, iar Tu i-ai salvat.
5Au strigat către Tine și au fost eliberați;
s-au încrezut în Tine și nu s-au făcut de rușine.
6Dar eu sunt vierme, nu om;
am ajuns de rușinea oamenilor și disprețuit de popor.
7Toți cei ce mă văd își bat joc de mine,
rânjesc și clatină din cap.
8„S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El!
Să-l elibereze, căci Își găsește plăcerea în el!“.
9Totuși, Tu m-ai scos din pântec
și m-ai făcut încrezător la pieptul mamei mele.
10Ți-am fost încredințat Ție din pântec;
încă din pântecul mamei mele,
Tu ești Dumnezeul meu.
11Nu Te îndepărta de mine,
căci necazul este aproape
și nu am niciun ajutor!
12Mă încercuiesc mulți tauri,
niște tauri puternici din Bașan mă înconjoară.
13Își deschid gura împotriva mea
ca leul care sfâșie și răcnește.
14Sunt turnat ca apa,
și toate oasele mi se despart.
Mi s-a făcut inima precum ceara
și se topește înăuntrul meu.
15Mi se usucă puterea ca lutul,
iar limba mi se lipește de cerul gurii:
m-ai adus în țărâna morții.
16Căci niște câini m-au înconjurat,
o ceată de răufăcători m-a încercuit;
mi-au străpuns mâinile și picioarele.
17Toate oasele aș putea să mi le număr.
Ei se uită, mă privesc.
18Și-au împărțit hainele mele între ei
și au tras la sorți pentru cămașa mea.
19Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta!
Puterea mea, vino degrabă în ajutorul meu!
20Scapă-mi sufletul de sabie,
și viața din laba câinelui.
21Salvează-mă din gura leului
și din coarnele bivolului sălbatic. Tu mi-ai răspuns.
22Voi vesti Numele Tău fraților mei,
Te voi lăuda în mijlocul adunării.
23Cei temători de Domnul, lăudați-L!
Voi, toți urmașii lui Iacov, glorificați-L!
Să vă temeți de El, voi, toți urmașii lui Israel!
24Căci El nu a disprețuit
și nu a trecut cu vederea oprimarea celui asuprit.
Nu Și-a ascuns fața de acesta,
l-a ascultat când a strigat către El după ajutor.
25Tu ești motivul meu de laudă
în adunarea cea mare.
Îmi voi împlini jurămintele
înaintea celor ce se tem de El.
26Cei blânzi vor mânca și se vor sătura;
cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.
Să vă trăiască inima pentru totdeauna!
27Toate marginile pământului își vor aminti
și se vor întoarce la Domnul.
Toate familiile națiunilor
se vor închina înaintea Ta,
28căci a Domnului este domnia
și El stăpânește peste națiuni!
29Toți cei prosperi de pe pământ vor mânca și se vor închina;
înaintea Lui vor îngenunchea toți cei ce coboară în țărână,
cei ce nu pot să-și păstreze viața.
30O generație viitoare Îi va sluji;
ea va istorisi generației următoare despre Stăpânul.
31Ei vor veni și vor vesti dreptatea Lui;
îi vor spune poporului care se va naște că El a lucrat.

Selectat acum:

Psalmii 22: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te