YouVersion
Pictograma căutare

Mica 1:5-16

Mica 1:5-16 NTR

Toate acestea se întâmplă din cauza fărădelegii lui Iacov, din cauza păcatelor Casei lui Israel. Care este fărădelegea lui Iacov? Oare nu Samaria? Care sunt înălțimile Iudeei? Oare nu Ierusalimul? „Voi preface Samaria într-un morman de pietre pe câmp, în plantații pentru viță. Îi voi rostogoli în vale pietrele și-i voi dezveli temeliile. Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, tot câștigul ei va fi ars în foc și pe toți idolii ei îi voi lăsa pradă pustiirii, căci din plată de prostituată i-a adunat și în plată de prostituată se vor preface“. Din cauza aceasta voi jeli și voi geme, voi umbla desculț și gol, voi scoate strigăte precum șacalii și voi boci ca struții. Căci rana ei este de nevindecat; ea s-a întins până în Iuda, a ajuns până la poarta poporului meu, până la Ierusalim. Nu anunțați lucrul acesta în Gat, nu plângeți deloc! Tăvăliți-vă în țărână, la Bet-Leafra! Treci, locuitoare a Șafirului, goală și plină de rușine! Locuitoarea Țaananului nu îndrăznește să iasă. Bet-Ețelul este în jale; sprijinul lui a fost luat de la voi. Locuitoarea Marotului tânjește după vremuri mai bune, căci a coborât nenorocirea din partea DOMNULUI până la poarta Ierusalimului. Înhamă-ți armăsarii la carul de luptă, locuitoare a Lachișului! Tu ai fost cea unde a început păcatul fiicei Sionului, căci în tine au fost găsite fărădelegile lui Israel. De aceea îi vei da daruri de despărțire lui Moreșet-Gat. Casele din Aczib vor fi o amăgire pentru regii lui Israel. Voi aduce un stăpânitor împotriva ta, locuitor din Mareșa! Gloria lui Israel va veni la Adulam. Tunde-te chel! Rade-ți părul, din cauza fiilor tăi, care erau bucuria ta. Lărgește-ți chelia, ca vulturul, căci vor pleca de la tine în captivitate.