Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului, și vestea cu privire la El s-a răspândit prin toată vecinătatea. El îi învăța pe oameni în sinagogi și era glorificat de toți.
A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat și S-a ridicat să citească. I s-a dat sulul profetului Isaia. Când a desfășurat sulul, a găsit locul unde era scris:
„Duhul Domnului este peste Mine,
căci El M-a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
El M-a trimis să proclam celor captivi eliberarea
și orbilor – redarea vederii,
să-i eliberez pe cei asupriți,
să proclam anul de îndurare al Domnului“.
Apoi a înfășurat sulul la loc, i l-a dat înapoi slujitorului și S-a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui.
El a început să le vorbească astfel:
‒ Astăzi a fost împlinit acest text din Scriptură în auzul urechilor voastre.
Toți Îl vorbeau de bine, erau uimiți de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și se întrebau:
‒ Oare nu este Acesta fiul lui Iosif?
El le-a zis:
‒ Cu siguranță că Îmi veți spune proverbul acesta: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Fă și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Capernaum!“.
Apoi a zis:
‒ Adevărat vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria lui. Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, când a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel. Totuși, Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o văduvă din Sarepta Sidonului. Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși în Israel, dar niciunul dintre ei n-a fost curățit, ci doar sirianul Naaman.
Când au auzit acestea, toți cei din sinagogă s-au mâniat foarte tare. Ei s-au ridicat, L-au scos în afara cetății și L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos. Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.
Apoi S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să-i învețe pe oameni. Ei erau uimiți de învățătura Lui, deoarece cuvântul Lui avea autoritate. În sinagogă era un om care avea în el un duh necurat, un demon.
El a strigat cu glas tare:
‒ Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!
Isus l-a mustrat, zicând:
‒ Taci și ieși din el!
Atunci demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor și a ieșit din el fără să-i facă vreun rău.
Toți au fost cuprinși de uimire și se întrebau unii pe alții, zicând: „Ce fel de învățătură este aceasta? El poruncește cu autoritate și cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“.
Și I s-a dus vestea în orice loc din vecinătate.
S-a ridicat și, după ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare, și ei L-au rugat pentru ea. El S-a aplecat asupra ei, a mustrat febra, și febra a lăsat-o. Și ea s-a ridicat deodată și a început să le slujească.
După apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi suferind de diferite boli i-au adus la Isus, iar El Și-a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i-a vindecat. De asemenea, din mulți ieșeau demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“. Dar El îi mustra și nu le dădea voie să vorbească, pentru că știau că El este Cristosul.
În zorii zilei, Isus a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Mulțimile au început să-L caute și au ajuns până la El. Ei încercau să-L oprească, pentru ca să nu plece de la ei, însă El le-a zis: „Trebuie să vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost trimis“.
Și a continuat să predice în sinagogile din Iudeea.