Le-a zis apoi ucenicilor Săi: ‒ Este imposibil să nu vină prilejurile de păcătuire, dar vai de acela prin care vin! Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar atârna de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare, decât să-l facă să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți! Fiți atenți la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l, iar dacă se pocăiește, iartă-l! Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori se întoarce la tine și zice: „Mă pocăiesc!“, tu să-l ierți! Apostolii I-au zis Domnului: ‒ Mărește-ne credința! Domnul le-a răspuns: ‒ Dacă ați avea credință cât un bob de muștar, ați zice acestui dud: „Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare!“, iar el v-ar asculta. Cine dintre voi, dacă are un sclav care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: „Vino imediat și așază-te să mănânci!“? Nu-i va zice mai degrabă: „Pregătește-mi ceva să mănânc și fii gata să-mi slujești câtă vreme mănânc și beau eu, iar după aceea vei mânca și vei bea și tu!“? Va avea el cumva recunoștință față de sclav pentru că acesta a făcut ce i s-a poruncit? Nu cred. Tot așa și voi: când faceți tot ceea ce vi s-a poruncit, să ziceți: „Suntem niște sclavi neînsemnați. Am făcut ceea ce eram datori să facem“. În drum spre Ierusalim, El a trecut printre Samaria și Galileea. În timp ce intra într-un sat, L-au întâlnit zece bărbați leproși. Ei au stat la distanță și au strigat, zicând: ‒ Stăpâne Isuse, ai milă de noi! Când i-a văzut, Isus le-a zis: ‒ Duceți-vă și arătați-vă preoților! Și, în timp ce se duceau, au fost curățiți. Unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s-a întors glorificându-L pe Dumnezeu cu glas tare. El s-a aruncat cu fața la picioarele lui Isus și I-a mulțumit. Era samaritean. Isus, răspunzând, a zis: ‒ Oare n-au fost zece curățiți? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să-L glorifice pe Dumnezeu? Apoi i-a zis: ‒ Ridică-te și du-te! Credința ta te-a vindecat.
Citește Luca 17
Ascultă Luca 17
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 17:1-19
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri