YouVersion
Pictograma căutare

Iosua 17

17
Teritoriul moștenit de seminția lui Manase
1Teritoriul seminției lui Manase, întâiul născut al lui Iosif, era următorul: lui Machir, întâiul născut al lui Manase și strămoșul ghiladiților, i s-a dat Ghiladul și Bașanul, pentru că el era un războinic. 2De asemenea, li s-a dat un teritoriu și celorlalți fii ai lui Manase, potrivit clanurilor lor: Abiezer cu fiii lui, Helek cu fiii lui, Asriel cu fiii lui, Șechem cu fiii lui, Hefer cu fiii lui și Șemida cu fiii lui; aceștia erau fiii lui Manase, fiul lui Iosif, potrivit clanurilor lor.
3Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, nu a avut fii, ci doar fiice ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. 4Ele s-au înfățișat înaintea preotului Elazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, și înaintea conducătorilor, zicând: „Domnul i-a poruncit lui Moise să ne fie dată o moștenire în mijlocul rudelor noastre“. Iosua le-a dat o parte de moștenire printre frații tatălui lor, întocmai după porunca Domnului. 5Teritoriul lui Manase era alcătuit astfel din zece părți, în afară de Ghilad și Bașan, care erau dincolo de Iordan, 6căci fetele lui Manase primiseră o moștenire printre fiii acestuia, iar teritoriul Ghiladului fusese dat celorlalți fii ai lui Manase.
7Granița lui Manase se întindea de la Așer până la Micmetat, în partea de est a#17:7 Lit.: în fața. În vremea aceea, în Orient punctele cardinale erau determinate de poziția cu fața spre est, nu spre nord. Șechemului, continuând spre sud#17:7 Lit.: la dreapta. Vezi nota precedentă. până la locuitorii din En-Tapuah. 8Regiunea Tapuahului aparținea lui Manase, dar Tapuahul de pe granița lui Manase aparținea efraimiților. 9Granița cobora apoi prin partea de sud a pârâului Kana. Cetățile acestea ale lui Efraim se aflau printre cetățile lui Manase, granița lui Manase trecând pe la nord de pârâu și ajungând apoi la țărmul mării. 10În sud era teritoriul lui Efraim, iar în nord, cel al lui Manase, ambele având ieșire la mare, granița atingând apoi teritoriul lui Așer în partea de nord și pe cel al lui Isahar în partea de est.
11Manase mai avea stăpânire în Isahar și în Așer peste Bet-Șan cu satele dimprejurul lui, peste Ibleam cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Dor cu satele dimprejurul lui, precum și peste locuitorii din En-Dor cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Taanah cu satele dimprejurul lui și peste locuitorii din Meghido cu satele dimprejurul lui – cele trei înălțimi.
12Fiii lui Manase n-au putut însă să ia în stăpânire acele cetăți și, prin urmare, canaaniții au continuat să locuiască în acea regiune. 13Când fiii lui Israel au devenit destul de puternici, i-au folosit pe canaaniți la muncă silnică, dar de alungat, nu i-au alungat.
14Fiii lui Iosif l-au întrebat pe Iosua, zicând:
‒ De ce nouă ne-ai dat doar o singură parte și un singur teritoriu ca moștenire? Noi suntem un popor numeros și până acum am fost binecuvântați de Domnul.
15Iosua le-a răspuns:
‒ Dacă ești un popor atât de numeros, du-te în sus spre pădure și defrișează-ți un loc acolo, în țara periziților și a refaiților, căci muntele lui Efraim este prea îngust pentru tine!
16Fiii lui Iosif i-au zis:
‒ Muntele nu ne va ajunge și toți canaaniții care locuiesc în vale au care de fier, atât cei din Bet-Șan și din împrejurimi, cât și cei din Valea Izreel!
17Dar Iosua a răspuns Casei lui Iosif, adică celor din Efraim și din Manase, zicând:
‒ Voi sunteți un popor numeros și foarte puternic. Prin urmare, nu veți avea doar o singură parte, 18ci veți avea și muntele. Căci veți tăia pădurea, iar marginile ei vor fi ale voastre. Pe canaaniți îi veți alunga, chiar dacă sunt puternici și au care de fier!

Selectat acum:

Iosua 17: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te