Ioel 3
3
Judecată împotriva națiunilor
1Căci iată că în zilele acelea și în vremea aceea,
când îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și ai Ierusalimului,
2voi aduna toate națiunile
și le voi coborî în Valea lui Iehoșafat.#3:2, 12 Iehoșafat înseamnă Domnul judecă.
Acolo Mă voi judeca cu ele
pentru poporul Meu,
pentru moștenirea Mea, Israel,
căci l-au împrăștiat printre națiuni
și Mi-au împărțit țara.
3Au tras la sorți pentru poporul Meu,
au dat un băiat pe o prostituată,
au vândut o fată pe vin și apoi au băut.
4Așadar, ce aveți voi cu Mine, Tyr și Sidon și toate teritoriile Filistiei? Vreți să vă răzbunați pe Mine? Dacă vă răfuiți cu Mine, atunci imediat voi întoarce faptele voastre asupra capetelor voastre! 5Căci Mi-ați luat argintul și aurul și Mi-ați dus comorile prețioase în templele voastre. 6I-ați vândut pe fiii lui Iuda și pe fiii Ierusalimului la fiii grecilor, ca să-i îndepărtați de granița lor.
7Iată că îi voi scoate afară din locul în care i-ați vândut și vă voi întoarce faptele asupra capetelor voastre. 8Îi voi vinde pe fiii și pe fiicele voastre în mâna fiilor lui Iuda, iar ei îi vor vinde șabeenilor, o națiune îndepărtată, căci Domnul a vorbit“.
9Vestiți lucrul acesta printre națiuni:
„Declarați război!
Treziți vitejii!
Să se apropie și să vină toți războinicii!
10Bateți-vă plugurile și prefaceți-le în săbii,
iar cosoarele în sulițe!
Cel slab să zică:
«Sunt viteaz!».
11Grăbiți-vă, veniți, voi, toate națiunile dimprejur
și adunați-vă acolo!“.
Coboară-Ți vitejii, Doamne!
12„Să fie stârnite națiunile
și să vină în Valea lui Iehoșafat,
căci acolo Mă voi așeza
să judec toate națiunile dimprejur!
13Puneți-vă secera în lan,
căci secerișul este copt.
Intrați și călcați în picioare,
căci teascul este plin
și linurile se revarsă!
Așa de mare este răutatea lor!“
14 Vin mulțimi peste mulțimi
în Valea Deciziei!
Căci ziua Domnului este aproape
în Valea Deciziei.
15Soarele și luna se vor întuneca,
iar stelele își vor pierde strălucirea.
16 Domnul va răcni din Sion
și glasul Lui va răsuna din Ierusalim;
cerurile și pământul se vor cutremura.
Dar Domnul va fi un adăpost pentru poporul Său,
o fortăreață pentru fiii lui Israel.
Binecuvântări pentru poporul lui Dumnezeu
17„Veți ști astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru,
locuiesc în Sion, pe muntele Meu cel sfânt.
Ierusalimul va fi sfânt
iar străinii nu vor mai trece prin el.
18În ziua aceea, va picura must din munți,
va curge lapte din dealuri
și toate albiile din Iuda vor fi pline cu apă.
Un izvor va ieși din Casa Domnului
și va uda Valea Arborilor de Acacia.
19Egiptul va ajunge o pustietate,
iar Edomul – un deșert neroditor,
din cauza violenței față de fiii lui Iuda,
în a cărui țară au vărsat sânge nevinovat.
20Dar Iuda va fi locuit pentru totdeauna,
iar Ierusalimul – din generație în generație.
21Le voi răzbuna sângele
pe care nu l-am răzbunat încă!“
Domnul locuiește în Sion!
Selectat acum:
Ioel 3: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.