YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 5:30-47

Ioan 5:30-47 NTR

Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi; Eu judec după cum aud, și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, atunci mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul Care mărturisește despre Mine și știu că mărturia pe care o depune El despre Mine este adevărată. Voi ați trimis la Ioan, și el a mărturisit pentru adevăr. Nu că Eu aș avea nevoie să primesc mărturie de la om, ci spun aceste lucruri pentru ca voi să fiți mântuiți. El era candela care ardea și strălucea și voi ați vrut să vă veseliți pentru un ceas la lumina lui. Eu însă am o mărturie mai mare decât cea a lui Ioan. Căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, tocmai lucrările acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Tatăl, Care M-a trimis, mărturisește El Însuși despre Mine. Voi nu I-ați auzit niciodată glasul, nici nu I-ați văzut înfățișarea și nu aveți Cuvântul Lui rămânând în voi, pentru că nu credeți în Acela pe Care L-a trimis El. Voi cercetați Scripturile deoarece credeți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai acestea sunt cele care mărturisesc despre Mine. Și nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață. Eu nu urmăresc să primesc glorie de la oameni. Dar vă cunosc, și știu că nu aveți în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți. Dacă vine altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi. Cum puteți crede voi, care urmăriți să primiți glorie unii de la alții și nu căutați gloria care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeți că Eu vă voi acuza înaintea Tatălui. Acuzatorul vostru este Moise, cel în care v-ați pus speranța. Căci, dacă l-ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeți scrierile lui, cum veți crede cuvintele Mele?“