Acest lucru este chiar mai evident atunci când vedem că Se ridică un alt Preot, după asemănarea lui Melchisedek, Unul Care a devenit preot nu pe baza unei porunci legale referitoare la descendența fizică, ci pe baza puterii unei vieți nepieritoare. Căci despre El se mărturisește astfel:
„Tu ești Preot pe veci,
după modelul preoției lui Melchisedek“.
Așadar, pe de o parte, are loc anularea poruncii dintâi, din cauza neputinței și inutilității ei, pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârșit, iar pe de altă parte, este adusă în loc o speranță mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
Și lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ. Căci ei au devenit preoți fără să depună un jurământ, dar El a devenit Preot prin jurământul Celui Ce I-a spus:
„Domnul a jurat
și nu-I va părea rău:
«Tu ești Preot pe veci,
după modelul preoției lui Melchisedek»“.
Tocmai de aceea Isus a devenit garantul unui legământ mai bun.
Într-adevăr, cei ce au devenit preoți au fost mulți la număr, pentru că erau împiedicați de moarte să-și continue lucrarea. Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoție neschimbătoare. De aceea El poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei.
Căci era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, nevinovat, neîntinat, despărțit de păcătoși și înălțat deasupra cerurilor. El nu are nevoie, asemenea celorlalți mari preoți, să aducă în fiecare zi mai întâi jertfe pentru propriile lor păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine. Căci Legea îi desemnează ca mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, Îl desemnează pe Fiul, Care a fost făcut desăvârșit pe vecie.