Evrei 6:10-19

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, prin faptul că i-ați slujit și continuați să-i slujiți pe sfinți. Însă ne dorim mult ca fiecare dintre voi să arate același devotament, ca să păstreze până la sfârșit o speranță deplină, astfel încât să nu deveniți leneși, ci să urmați exemplul celor ce, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile. Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși, zicând: „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii“. Și, astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a obținut promisiunea. Într-adevăr, oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar jurământul pentru confirmare este sfârșitul oricărei dispute între ei. În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, cu privire la care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem parte de o puternică încurajare, noi, cei a căror scăpare a fost să ne ținem strâns de speranța care ne-a fost pusă înainte. Și avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, care pătrunde dincolo de draperia din interiorul Templului