YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 12

12
Chemarea lui Avram
1 Domnul îi zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, dintre rudeniile tale și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta!
2Te voi face o națiune mare
și te voi binecuvânta;
voi face numele tău mare,
ca tu să fii o binecuvântare!
3Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta,
dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema!
Prin tine vor fi binecuvântate
toate familiile pământului!“.
4Avram a plecat, așa cum îi zisese Domnul, iar Lot a mers împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. 5El i-a luat pe Sarai, soția sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate bunurile pe care le adunaseră și cu slujitorii pe care îi obținuseră în Haran, și au ieșit ca să plece spre țara Canaanului. Și, astfel, ei au ajuns în țara Canaanului. 6Avram a călătorit prin țară până la locul numit Șechem, până la stejarul lui Moreh. La acea vreme canaaniții erau în țară. 7Domnul i S-a arătat lui Avram și i-a zis: „Descendentului#12:7 Lit.: seminței. Termenul ebraic se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Termenul exprimă, în unele cazuri, o ambiguitate intenționată. În Noul Testament, apostolul Pavel aplică termenul grecesc pentru sămânță în dreptul persoanei lui Isus Cristos (vezi Gal. 3:16), argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. tău îi voi da această țară!“. Avram a construit acolo un altar Domnului, Care i Se arătase.
8De acolo a pornit spre munte, la est de Betel, și și-a întins cortul, având Betelul la vest, iar Ai la est. El a construit acolo un altar Domnului și a chemat Numele Domnului. 9Apoi Avram și-a continuat călătoria, mergând spre Neghev.#12:9 Regiunea pustie din sudul Canaanului, între Beer-Șeba și Kadeș-Barnea. Termenul neghev este folosit adesea pentru a indica sudul, având acest sens în unele pasaje biblice.
Avram în Egipt
10A venit o foamete în țară și, pentru că foametea era mare, Avram s-a dus în Egipt ca să locuiască acolo pentru o vreme. 11Pe când se apropia să intre în Egipt, Avram i-a zis soției sale, Sarai: „Iată, știu că ești o femeie frumoasă la înfățișare. 12Când te vor vedea egiptenii, vor zice: «Aceasta este soția lui». Și pe mine mă vor ucide, iar pe tine te vor lăsa în viață. 13Prin urmare, spune, te rog, că ești sora mea, ca să-mi meargă bine cu ajutorul tău și sufletul meu să trăiască datorită ție“. 14Când Avram a intrat în Egipt, egiptenii au văzut că Sarai era foarte frumoasă. 15Demnitarii lui Faraon#12:15 Denumire a suveranului Egiptului. Sensul literal este Marea Casă sau Cea mai mare Casă, indicând inițial palatul regal, apoi instituția și persoana suveranului (vezi, de exemplu, Înalta Poartă otomană, Casa Albă). au văzut-o și au lăudat-o înaintea lui Faraon. Și, astfel, femeia a fost luată la palatul#12:15 Ebr.: bet (casă), care poate fi tradus și cu palat. lui Faraon. 16Faraon i-a făcut bine lui Avram datorită ei și i-a dat oi, vite, măgari, slujitori, slujitoare, măgărițe și cămile.
17Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon și familia lui din cauza lui Sarai, soția lui Avram. 18Atunci Faraon l-a chemat pe Avram și l-a întrebat: „Ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că este soția ta? 19De ce ai spus: «Ea este sora mea», iar eu am luat-o astfel de soție? Iată-ți aici soția! Ia-o și du-te!“. 20Faraon le-a dat porunci oamenilor săi cu privire la Avram, iar aceștia l-au alungat, pe el, soția lui și tot ce avea.

Selectat acum:

Geneza 12: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te