Ezra 9
9
Crizele iudeilor repatriați și rugăciunea lui Ezra
1După ce s-au încheiat toate acestea, căpeteniile s-au apropiat de mine, zicând: „Cei din poporul Israel, inclusiv preoții și leviții, nu s-au separat de popoarele țărilor din jur, ci s-au dedat la urâciunile canaaniților, hitiților, periziților, iebusiților, amoniților, moabiților, egiptenilor și amoriților. 2Căci și-au luat soții dintre fetele acestora, atât pentru ei, cât și pentru fiii lor, și au amestecat astfel neamul cel sfânt cu popoarele acestor țări. Cei dintâi care au fost necredincioși au fost chiar căpeteniile și dregătorii“.
3Când am auzit vestea aceasta, mi-am sfâșiat hainele și mantaua. Mi-am smuls păr din cap și din barbă și m-am lăsat jos înmărmurit. 4S-au strâns la mine toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel cu privire la necredincioșia celor ce fuseseră în exil. Am rămas așa înmărmurit până la jertfa de seară. 5Apoi, la jertfa de seară, m-am ridicat din starea mea smerită, cu hainele și cu mantaua sfâșiate, m-am plecat pe genunchi și, întinzând mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, 6am zis:
„Dumnezeul meu, sunt umilit și mi-e rușine, Dumnezeul meu, să-mi ridic fața spre Tine! Căci nelegiuirile noastre au ajuns deasupra capetelor noastre și vina noastră a crescut până la ceruri. 7Din zilele strămoșilor noștri și până în ziua aceasta am fost foarte vinovați și, din cauza nelegiuirilor noastre, noi, regii noștri și preoții noștri am fost dați pe mâna împăraților străini, a sabiei, a captivității, a jafului și a rușinii, așa cum se vede și astăzi. 8Acum, pentru puțină vreme, am avut iarăși parte de bunăvoința Domnului, Dumnezeul nostru, Care ne-a lăsat o rămășiță și ne-a dat un adăpost în Locul Său cel Sfânt, pentru ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne aducă puțină înviorare în sclavia noastră. 9Deși suntem sclavi, Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit în sclavia noastră, ci Și-a arătat îndurarea față de noi înaintea împăraților Persiei și, astfel, ei ne-au reînsuflețit, ca să putem înălța Casa Dumnezeului nostru, s-o ridicăm din ruine și să avem astfel un zid de apărare în Iuda și în Ierusalim.
10Dumnezeul nostru, ce să mai zicem acum, după toate cele întâmplate? Căci am părăsit poruncile Tale, 11pe care le-ai poruncit prin slujitorii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care veți intra ca să o luați în stăpânire este o țară stricată din cauza depravării popoarelor care o locuiesc. Prin urâciunile lor au umplut țara de la un capăt la celălalt de necurățiile lor! 12Să nu le dați pe fetele voastre fiilor lor și nici să nu le luați pe fetele lor pentru fiii voștri! Să nu umblați niciodată după fericirea sau bunăstarea lor, ca să vă întăriți, să ajungeți astfel să mâncați bunătățile țării și să le lăsați ca moștenire fiilor voștri pentru totdeauna!».
13După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, cu toate că Tu, Dumnezeul nostru, ne-ai pedepsit mai puțin decât am fi meritat în urma nelegiuirilor noastre și ne-ai lăsat rămășița aceasta, 14să încălcăm iarăși poruncile Tale și să ne înrudim cu popoarele care practică astfel de urâciuni? Nu Te-ai mânia iarăși pe noi, până acolo încât ne-ai distruge, fără să ne mai lași vreo rămășiță de oameni sau vreun supraviețuitor?
15 Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept, căci totuși ne-ai salvat o rămășiță de oameni, așa cum se vede astăzi. Iată-ne acum stând vinovați înaintea Ta, deși știm că, din această cauză, nu merităm să stăm înaintea Ta“.
Selectat acum:
Ezra 9: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.