YouVersion
Pictograma căutare

Estera 9:18-32

Estera 9:18-32 NTR

Iudeii din Susa s-au strâns și în ziua a treisprezecea a lunii, și în ziua a paisprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit, făcând din ea o zi de ospăț și de bucurie. De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a paisprezecea a lunii adar o zi de bucurie și de ospăț, o zi de sărbătoare în care prietenii își trimit daruri unii altora. Mardoheu a scris aceste detalii și a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Ahașveroș, celor de aproape și celor de departe, ca să le ceară să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii adar și ziua a cincisprezecea a aceleiași luni, ca zile în care iudeii au scăpat de dușmanii lor și ca lună în care întristarea lor s-a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. Le-a cerut să facă din ele zile de ospăț și de bucurie și să trimită daruri atât prietenilor, cât și celor nevoiași. Iudeii au acceptat să facă ceea ce și începuseră deja și au făcut așa cum le ceruse Mardoheu în scris. Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, dușmanul tuturor iudeilor, plănuise nimicirea iudeilor, aruncând „ Purul “, adică sorțul, ca să le facă rău și să-i distrugă, însă împăratul a aflat lucrul acesta și a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta îl pusese la cale împotriva iudeilor, și să fie spânzurat pe spânzurătoare, atât el, cât și fiii acestuia. De aceea au numit aceste zile „ Purim “, după cuvântul Pur . Astfel, datorită tuturor cuvintelor scrise în acea scrisoare și din cauza lucrurilor pe care le văzuseră și a lucrurilor cu care se confruntaseră, iudeii au hotărât, atât pentru ei, cât și pentru urmașii lor, dar și pentru toți aceia care se vor alătura poporului lor, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile în fiecare an, conform celor scrise și potrivit cu perioada stabilită. Zilele acestea trebuiau amintite și sărbătorite în fiecare generație, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Zilele de „ Purim “ nu trebuiau să fie desființate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmașii lor. Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris, cu toată autoritatea, ca să reconfirme această a doua scrisoare cu privire la Purim . Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci și șapte de provincii imperiale ale lui Ahașveroș. Ele conțineau cuvinte de pace și de încredere, pentru a confirma sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, așa cum iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera stabiliseră pentru ei și așa cum ei înșiși stabiliseră, pentru ei și pentru urmașii lor, reglementări cu privire la postul lor și la strigătul lor. Porunca Esterei a reconfirmat aceste reglementări cu ocazia Purimului și a fost scrisă într-o carte.