În acea zi, împăratul Ahașveroș i-a dat împărătesei Estera proprietatea lui Haman, dușmanul iudeilor, iar Mardoheu a ajuns înaintea împăratului, căci Estera îi spusese că erau rude. Împăratul și-a scos de pe deget inelul cu sigiliul imperial, pe care-l luase înapoi de la Haman, și i l-a dat lui Mardoheu. Iar Estera l-a făcut pe Mardoheu stăpân peste proprietatea lui Haman. Apoi, Estera s-a dus din nou înaintea împăratului și i-a vorbit. A căzut la picioarele lui, a plâns și a căutat bunăvoința lui, ca să oprească răul adus de agaghitul Haman și planul pe care acesta l-a pus la cale împotriva iudeilor. Împăratul i-a întins Esterei sceptrul de aur, iar Estera s-a ridicat și a stat înaintea împăratului. Ea a zis atunci: ‒ Dacă împăratul crede că este bine și dacă am găsit bunăvoință înaintea lui, dacă sfatul acesta i se pare potrivit împăratului, iar eu sunt plăcută în ochii lui, să fie scris să se anuleze scrisorile gândite de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, pe care le-a scris ca să-i nimicească pe iudeii din toate provinciile împăratului. Cum aș putea să văd eu nenorocirea care va veni peste poporul meu și cum aș putea să văd nimicirea neamului meu? Împăratul Ahașveroș i-a zis atunci împărătesei Estera și iudeului Mardoheu: ‒ Iată, i-am dat Esterei proprietatea lui Haman, iar el a fost spânzurat pe lemn, deoarece ridicase mâna împotriva iudeilor. Scrieți, deci, cu privire la iudei, ce credeți că este bine, în numele împăratului, și sigilați scrisoarea cu inelul împăratului, căci o scrisoare care a fost scrisă în numele împăratului și a fost sigilată cu inelul împăratului nu poate fi anulată.
Citește Estera 8
Ascultă Estera 8
Partajează
Compară toate versiunile: Estera 8:1-8
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri