YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 1:1-15

Efeseni 1:1-15 NTR

Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu, către sfinții din Efes, care sunt credincioși în Cristos Isus: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Cristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. El ne-a hotărât mai dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, pe care ni l-a dat de bunăvoie în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l-a răspândit din abundență printre noi prin orice fel de înțelepciune și pricepere. El a binevoit să ne reveleze taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care a arătat-o în Cristos, ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni iarăși într-Unul, în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă gloriei Lui, noi, cei care ne-am pus mai dinainte speranța în Cristos. În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis, Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui. De aceea și eu, de când am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea voastră pentru toți sfinții