YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronom 30

30
Promisiunea restaurării
1Când vor veni peste tine toate aceste lucruri, binecuvântarea și blestemul pe care ți le-am pus înainte, iar tu îți vei aminti din nou de ele în mijlocul tuturor națiunilor între care Domnul, Dumnezeul tău, te va risipi, 2dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta de glasul Lui din toată inima ta și din tot sufletul tău, atât tu, cât și copiii tăi, potrivit cu tot ceea ce ți-am poruncit astăzi, 3atunci Domnul, Dumnezeul tău, îi va întoarce acasă pe captivii tăi, va avea milă de tine, te va aduce înapoi și te va strânge dintre toate popoarele în care te-a împrăștiat. 4Chiar dacă vei fi risipit până la marginea cerurilor, și de acolo Domnul, Dumnezeul tău, te va strânge și te va întoarce. 5El te va aduce în țara pe care o stăpâneau strămoșii tăi și o vei lua în stăpânire. El îți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe strămoșii tăi. 6Domnul, Dumnezeul tău, va circumcide inima ta și inima urmașilor tăi, ca să-L iubești din toată inima ta și din tot sufletul tău și, astfel, să trăiești. 7Domnul, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să vină asupra dușmanilor tăi, care te persecută și asupra celor ce te urăsc. 8Iar tu te vei întoarce, vei asculta de glasul Domnului și vei împlini toate poruncile pe care eu ți le-am dat astăzi. 9Atunci Domnul, Dumnezeul tău, te va face să prosperi în toate lucrările mâinilor tale, în rodul pântecului tău, în rodul cirezilor tale și în rodul pământului tău. Domnul Se va bucura din nou de tine, spre fericirea ta, așa cum S-a bucurat de strămoșii tăi, 10dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind poruncile și hotărârile Lui scrise în această Carte a Legii și dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău.
Alegerea între viață și moarte
11Porunca aceasta, pe care ți-o dau astăzi, nu este prea grea pentru tine, nici prea departe de tine. 12Nu este nici în Cer, ca să zici: «Cine se va sui în Cer pentru noi ca să ne-o aducă și, astfel, s-o auzim și s-o împlinim?». 13Și nu este nici de partea cealaltă a mării, ca să zici: «Cine va traversa marea ca să ne-o aducă și, astfel, s-o auzim și s-o împlinim?». 14Dimpotrivă, Cuvântul este foarte aproape de tine; este în gura ta și în inima ta, ca să-l poți împlini.
15Iată, astăzi îți pun înainte viața și binele, moartea și răul. 16Pentru că astăzi îți poruncesc să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile, hotărârile și legile Lui. Atunci, vei trăi și te vei înmulți, iar Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în țara în care vei intra ca s-o iei în stăpânire.
17Dar dacă inima ta se va abate și nu vei asculta, dacă te vei lăsa amăgit să te închini altor dumnezei și să le slujești, 18vă înștiințez astăzi că veți pieri sigur. Nu veți avea multe zile în țara pentru care tu traversezi Iordanul ca să intri în ea și s-o iei în stăpânire.
19Chem astăzi cerurile și pământul ca martori împotriva voastră, că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Acum alege viața, ca să trăiești atât tu, cât și urmașii tăi, 20iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și alipindu-te de El. Căci El este viața ta și lungimea zilelor tale în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov, că le-o va da“.

Selectat acum:

Deuteronom 30: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te