Deuteronom 2
2
Călătoria israeliților prin deșert
1Apoi, ne-am întors și am plecat în deșert, pe drumul către Marea Roșie, după porunca Domnului. Am înconjurat muntele Seir multe zile.
2 Domnul mi-a vorbit, zicând: 3«Ajunge cât ați înconjurat muntele acesta! Întoarceți-vă spre nord! 4Poruncește poporului, zicând: ‘Acum veți traversa teritoriul fraților voștri, urmașii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi, dar voi să vă păziți bine. 5Nu porniți la luptă împotriva lor, căci nu vă voi da nimic din țara lor, nici măcar un loc unde să calce talpa piciorului. Muntele Seir i l-am dat ca moștenire lui Esau. 6Să cumpărați hrană de la ei cu argint, ca să aveți ce mânca, și să cumpărați apă de la ei cu argint, ca să aveți ce bea’».
7Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a binecuvântat toată lucrarea mâinilor voastre. El cunoaște călătoria voastră prin deșertul acesta mare. În timpul acestor patruzeci de ani, Domnul, Dumnezeul vostru, a fost cu voi și n-ați dus lipsă de nimic.
8Și, astfel, am trecut pe lângă frații noștri, urmașii lui Esau, care locuiau în Seir, departe de drumul spre Araba, departe de Elat și de Ețion-Gheber; apoi ne-am întors și am luat-o pe drumul care traversează deșertul Moabului.
9 Domnul mi-a zis: «Să nu asediezi Moabul și să nu pornești la luptă împotriva lui, căci nu-ți voi da nicio moștenire în țara lui, fiindcă am dat Arul ca moștenire fiilor lui Lot». 10(În trecut aici locuiau emiții, un popor puternic, numeros și de statură înaltă, asemenea anachiților. 11Ei erau considerați refaiți, ca și anachiții, dar moabiții îi numeau emiți. 12În Seir au locuit în trecut și horiții, însă urmașii lui Esau i-au alungat, i-au nimicit și au locuit în locul lor, la fel cum a făcut Israel în țara pe care i-a dat-o Domnul ca moștenire.)
13«Acum ridicați-vă și traversați pârâul#2:13 Vale sau albie de râu secată, situată într-o zonă aridă, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. Zered!». Și noi am traversat pârâul Zered.
14Perioada de când am plecat din Kadeș-Barnea și până când am traversat pârâul Zered a fost de treizeci și opt de ani, timp în care toată generația de războinici a pierit din mijlocul taberei, așa cum jurase Domnul. 15Într-adevăr, mâna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până când au pierit.
16După ce au pierit toți războinicii din mijlocul poporului, 17Domnul mi-a vorbit, zicând: 18«Astăzi vei traversa granița cu Moabul pe la Ar. 19Când te vei apropia de fiii lui Amon, să nu-i asediezi și să nu pornești la luptă împotriva lor, căci nu-ți voi da nicio moștenire în țara fiilor lui Amon, fiindcă am dat-o ca moștenire fiilor lui Lot». 20(Și această țară era considerată ca fiind a refaiților, deoarece refaiții au locuit în ea mai înainte. Amoniții îi numeau zamzumimi. 21Ei erau un popor puternic, numeros și de statură înaltă, asemenea anachiților. Domnul i-a nimicit dinaintea amoniților, care i-au alungat și au locuit în locul lor. 22La fel a făcut și pentru fiii lui Esau, care locuiau în Seir, când i-a nimicit pe horiți dinaintea lor. Ei i-au alungat și au locuit în acel loc până în ziua de azi. 23Tot așa s-a întâmplat și cu aviții care locuiau în satele dimprejurul Gazei. Caftoriții, ieșiți din Caftor,#2:23 Insula Creta. i-au nimicit și au locuit în locul lor.)
Înfrângerea lui Sihon, regele Heșbonului
(Num. 21:21-30)
24«Ridicați-vă, plecați și traversați pârâul Arnon. Iată, l-am dat în mâinile tale pe Sihon amoritul, regele Heșbonului, împreună cu țara lui. Pornește! Ia în stăpânire! Provoacă-l la luptă! 25Din ziua aceasta, voi începe să pun groaza și frica de tine înaintea popoarelor de sub cerul întreg, care, când vor auzi de faima ta, se vor înfiora și vor tremura din cauza ta».
26Din deșertul Chedemot, am trimis mesageri cu vorbe de pace lui Sihon, regele Heșbonului, zicând: 27«Lasă-mă să trec prin țara ta! Voi merge numai pe drum și nu mă voi abate nici la dreapta, nici la stânga. 28Să-mi vinzi, pe argint, hrană, ca să am ce să mănânc, și apă, ca să am ce să beau. Lasă-mă doar să trec prin teritoriul tău pe jos – 29așa cum m-au lăsat urmașii lui Esau, care locuiesc în Seir, și moabiții care locuiesc în Ar – până când voi traversa Iordanul în țara pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru». 30Dar Sihon, regele Heșbonului, nu ne-a lăsat să trecem, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat și i-a împietrit inima ca să-l dea în mâinile tale, după cum vezi astăzi.
31 Domnul mi-a zis: «Iată că am început să ți-l dau pe Sihon împreună cu țara lui. Începe să-i iei în stăpânire teritoriul ca să-l moștenești». 32Când Sihon, împreună cu toți oamenii săi, a ieșit să lupte împotriva noastră la Iahaț, 33Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mâini și l-am lovit atât pe el, cât și pe fiii lui și întregul lui popor. 34Le-am cucerit atunci toate cetățile și am dat spre nimicire tot ce era în ele: bărbați, femei și copii. N-am lăsat niciun supraviețuitor. 35Numai animalele le-am luat ca pradă pentru noi, precum și bunurile din cetățile pe care le-am capturat. 36De la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, și de la cetatea care se află în defileu, până la Ghilad, n-a existat nicio cetate prea puternică pentru noi. Domnul, Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe toate. 37Însă de țara fiilor lui Amon, de malurile pârâului Iabok și de cetățile de pe munte nu v-ați apropiat, așa cum a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.
Selectat acum:
Deuteronom 2: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.