Faptele Apostolilor 26:1-32

Agrippa i-a zis lui Pavel: ‒ Ți se dă voie să vorbești despre tine! Atunci Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel: ‒ Rege Agrippa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei, mai ales pentru că tu ești cunoscător al tuturor obiceiurilor și controverselor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculți cu răbdare. Toți iudeii cunosc felul în care mi-am trăit viața încă din tinerețe, pentru că mi-am petrecut-o de la început în poporul meu, inclusiv în Ierusalim. Dacă doresc să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp și știu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă grupare a religiei noastre. Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din cauza speranței în promisiunea făcută de Dumnezeu strămoșilor noștri, promisiune pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujindu-I lui Dumnezeu cu seriozitate zi și noapte, speră s-o primească. Pentru această speranță, rege, sunt acuzat eu de către iudei! Ce, vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții? Într-adevăr, eu însumi credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus nazarineanul, și așa am și făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoților i-am aruncat în închisori pe mulți sfinți, iar când erau condamnați la moarte îmi dădeam și eu votul împotriva lor. De asemenea, pedepsindu-i adesea prin toate sinagogile, m-am străduit să-i fac să blasfemieze. Și fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i-am persecutat chiar și în cetățile străine. Cu acestea în gând, m-am dus în Damasc, având autoritate și putere deplină de la conducătorii preoților. Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui. Toți am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi zicea în limba ebraică: „Saul, Saul, de ce Mă persecuți? Îți este greu să lovești cu călcâiul în pinteni“. Eu am întrebat: „Cine ești, Doamne?“. Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți! Dar ridică-te și stai în picioare! Căci M-am arătat ție, ca să te numesc slujitor și martor a ceea ce ai văzut despre Mine și a ceea ce vei vedea că voi face. Te-am ales din poporul tău și din mijlocul națiunilor. Te trimit la ele ca să le deschizi ochii, astfel încât să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu, și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenire alături de cei sfințiți“. De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător față de vedenia cerească, ci le-am vestit, mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim și din întreaga regiune a Iudeei, apoi neevreilor, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte demne de pocăință. Din cauza acestor lucruri m-au prins iudeii în Templu și au încercat să mă omoare. Însă până în ziua de azi am primit ajutor de la Dumnezeu și stau aici, depunând mărturie atât înaintea celor mici, cât și înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Profeții și Moise au zis că urmează să se întâmple, și anume că El, Cristosul, va trebui să sufere și, prin faptul că va fi primul înviat dintre cei morți, va vesti lumină atât poporului Său, cât și neevreilor. În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare: ‒ Ți-ai ieșit din minți, Pavel! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie! Însă Pavel a răspuns: ‒ Nu mi-am ieșit din minți, preaalesule Festus, ci rostesc cuvinte care țin de adevăr și de o judecată sănătoasă. Deoarece regele cunoaște aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc cu îndrăzneală, întrucât sunt convins că nimic din acestea n-a putut trece neobservat de el, deoarece nu s-au întâmplat într-un colț. Crezi tu în Profeți, rege Agrippa? Știu că tu crezi! Însă Agrippa i-a zis lui Pavel: ‒ În curând, mă vei convinge să mă fac creștin! Pavel i-a răspuns: ‒ Fie în curând, fie mai târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu doar tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să devină așa cum sunt eu, în afară de lanțurile acestea. Regele, guvernatorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei s-au ridicat și, în timp ce plecau, își spuneau unii altora: „Omul acesta nu face nimic pentru care să merite să fie pedepsit cu moartea sau să fie pus în lanțuri“. Agrippa i-a zis lui Festus: ‒ Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar.