Faptele Apostolilor 19:1-41

În timp ce Apollos era în Corint, Pavel, după ce a călătorit prin regiunile de sus, a coborât în Efes. Acolo a găsit câțiva ucenici și i-a întrebat: ‒ Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Ei i-au răspuns: ‒ Dar nici n-am auzit că este un Duh Sfânt! El le-a zis: ‒ Atunci cu ce botez ați fost botezați? Ei i-au răspuns: ‒ Cu botezul lui Ioan. Pavel a zis: ‒ Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea poporului să creadă în Cel Care avea să vină după el, adică în Isus. Când au auzit ei aceasta, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când Pavel și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei și au început să vorbească în limbi și să profețească. Erau cam doisprezece bărbați, cu toții. Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, discutând și încercând să-i convingă cu privire la lucrurile despre Împărăția lui Dumnezeu. Dar fiindcă unii erau împietriți și neascultători, vorbind de rău Calea înaintea mulțimii, Pavel s-a depărtat de ei și i-a separat pe ucenici de aceștia. Și în fiecare zi purta discuții în sala de prelegeri a lui Tiranus. Lucrul acesta a durat doi ani, astfel că toți cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Și Dumnezeu făcea minuni nemaiîntâlnite prin mâinile lui Pavel, așa încât celor bolnavi le erau aduse până și batistele sau șorțurile care atinseseră trupul acestuia, iar bolile îi părăseau și duhurile rele ieșeau din ei. Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: ‒ Vă poruncesc prin Isus, pe Care-L predică Pavel! Cei ce făceau lucrul aceasta erau șapte fii ai unui anume Sceva, un mare preot iudeu. Dar duhul cel rău, răspunzând, le-a zis: ‒ Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți? Și sărind asupra lor, omul în care era duhul cel rău i-a bătut pe toți și i-a învins, astfel că ei au fugit din casa aceea goi și răniți. Lucrul acesta a fost cunoscut de toți iudeii și de toți grecii care locuiau în Efes. Și pe toți i-a cuprins frica, iar Numele Domnului Isus era preamărit. Mulți dintre cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să-și istorisească faptele. Și mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adunat cărțile și le-au ars înaintea tuturor. Au calculat prețul acestora și l-au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginți. Astfel, prin puterea Domnului, Cuvântul se răspândea și se consolida. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel și-a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia și Ahaia. El își zicea: „După ce voi merge acolo, trebuie să văd și Roma“. I-a trimis în Macedonia pe Timotei și pe Erastos, doi dintre cei care îl ajutau, iar el a mai rămas un timp în Asia. În vremea aceea, s-a stârnit o mare tulburare cu privire la Cale. Căci cineva pe nume Demetrius, un argintar, făcea temple de argint de-ale lui Artemis și aducea lucrătorilor nu puțin câștig. El i-a adunat pe aceștia laolaltă, alături de alți lucrători de aceeași meserie, și le-a zis: „Bărbaților, știți că prosperitatea noastră depinde de meseria aceasta. Iar acum vedeți și auziți că nu doar în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins și a dus în rătăcire o mulțime destul de mare de oameni, spunând că dumnezeii făcuți de mâini omenești nu sunt, de fapt, dumnezei. Prin urmare, există pericolul nu numai ca munca noastră să ajungă de tot disprețul, ci și ca templul marii zeițe Artemis, cea la care se închină toată Asia și întreaga lume, să fie considerat o nimica, și însăși măreția ei să fie distrusă“. Auzind aceasta, s-au mâniat foarte tare și au început să strige, zicând: „Mare este Artemis a efesenilor!“. Cetatea s-a umplut de zarvă. S-au repezit, de comun acord, spre teatru, înșfăcându-i și pe macedonenii Gaius și Aristarhus, însoțitorii de drum ai lui Pavel. Pavel voia să vină la mulțime, dar ucenicii nu l-au lăsat. Chiar și unii dintre conducătorii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el oameni să-l roage să nu se ducă la teatru. Unii strigau ceva, alții strigau altceva, căci adunarea era în confuzie, iar cei mai mulți nici nu știau din ce cauză se adunaseră. Unii din mulțime l-au înștiințat pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în față. Alexandru a făcut semn cu mâna, dorind să se apere înaintea mulțimii, dar ei, recunoscându-l că este iudeu, au strigat cu toții într-un glas, timp de aproape două ore: „Mare este Artemis a efesenilor!“. După ce funcționarul cetății a liniștit mulțimea, a zis: „Bărbați efeseni, cine este omul acela care să nu știe că cetatea efesenilor este păzitoarea templului măreței Artemis și a imaginii ei căzute din cer? Întrucât aceste lucruri sunt de necontestat, este nevoie să vă liniștiți și să nu faceți nimic nesăbuit. Căci i-ați adus aici pe bărbații aceștia care nu sunt nici jefuitori ai templului, nici blasfemiatori ai zeiței noastre! Deci, dacă într-adevăr Demetrius și lucrătorii lui au o acuzație împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise și există proconsuli. Să se acuze acolo unii pe alții! Dacă însă vreți ceva în plus, se va clarifica într-o adunare legală. Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzați de răscoală, deoarece nu există niciun motiv ca să putem da explicații pentru agitația aceasta“. Și zicând acestea, a dat drumul adunării.