YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 12

12
Uciderea lui Iacov și arestarea lui Petru
1Cam în aceeași vreme, regele Irod a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. 2El l-a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. 3Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, l-a mai arestat și pe Petru. Era în timpul Sărbătorii Azimelor. 4După ce l-a prins, l-a aruncat în închisoare, lăsându-l sub paza a patru grupe de câte patru soldați. El intenționa ca, după Paște, să-l ducă înaintea poporului. 5În timp ce Petru era păzit în închisoare, biserica se ruga cu înflăcărare lui Dumnezeu pentru el.
Eliberarea miraculoasă a lui Petru
6În noaptea de dinaintea zilei când Irod urma să-l ducă înaintea poporului, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar niște gărzi păzeau închisoarea, stând în fața porții. 7Și iată că un înger al Domnului a apărut deodată și o lumină a strălucit în celula închisorii. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Ridică-te repede!“. Atunci lanțurile i-au căzut de la mâini. 8Îngerul i-a zis: „Înfășoară-ți brâul în jurul mijlocului și leagă-ți sandalele!“. El a făcut întocmai. Îngerul i-a zis: „Pune mantaua pe tine și urmează-mă!“. 9Petru l-a urmat și a ieșit afară, dar nu știa că ceea ce se întâmplă cu ajutorul îngerului este adevărat: i se părea că are o vedenie. 10După ce au trecut de prima și de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, iar ea li s-a deschis de la sine. Au ieșit, au luat-o pe o stradă și imediat îngerul a plecat de lângă el.
11Când s-a dezmeticit, Petru și-a zis: „Acum știu într-adevăr că Domnul Și-a trimis îngerul și m-a salvat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu să se întâmple!“.
12Înțelegând cele petrecute, s-a dus acasă la Maria, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați destul de mulți oameni și se rugau. 13A bătut la ușa pridvorului și o slujnică, pe nume Roda, a venit să răspundă. 14Ea a recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă ușa, a alergat înăuntru și a anunțat că Petru stă la ușă. 15Ei i-au zis: „Ți-ai ieșit din minți!“. Dar ea insista că este așa. Ei însă ziceau: „Este îngerul lui!“. 16Petru însă continua să bată. Când au deschis și l-au văzut, au încremenit. 17El le-a făcut semn cu mâna să tacă și le-a istorisit cum l-a scos Domnul din închisoare. Apoi a zis: „Transmiteți aceste lucruri lui Iacov și celorlalți frați!“. După aceea a ieșit și a plecat în alt loc.
18Când s-a făcut ziuă, s-a stârnit o mare tulburare între gardieni cu privire la ceea ce se întâmplase cu Petru. 19Irod l-a căutat și, pentru că nu l-a găsit, a cercetat gărzile și a poruncit să fie executate. Apoi a coborât din Iudeea în Cezareea și a rămas o vreme acolo.
Moartea lui Irod
20Irod era foarte mânios pe tyrieni și pe sidonieni. Dar aceștia au venit la el, într-un gând și-un suflet, și, după ce l-au convins pe Blastus, șambelanul#12:20 Un funcționar de rang superior care supraveghea locuința regelui și afacerile personale ale acestuia. regelui, să-i ajute, au cerut pace, pentru că țara lor primea hrană din țara regelui. 21Într-o zi stabilită dinainte,#12:21 Istoricul Flavius Josephus relatează că Irod s-a dus la Cezareea pentru a da spectacole în onoarea împăratului Claudius. Fiind îmbrăcat într-o mantie foarte strălucitoare, lingușitorii săi l-au aclamat ca pe un zeu, iar Irod nu i-a mustrat (vezi Flavius Josephus, Antichități iudaice, 19.8.2). Irod s-a îmbrăcat în haina regală, s-a așezat pe scaunul de judecată și le-a ținut un discurs. 22Mulțimea a strigat: „Acesta este glasul unui zeu, nu al unui om!“. 23Deodată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse glorie lui Dumnezeu, și și-a dat suflarea, fiind mâncat de viermi.
24Însă Cuvântul lui Dumnezeu înainta și era tot mai răspândit.
Trimiterea lui Barnabas și a lui Saul
25Barnabas și Saul, după ce și-au împlinit slujba, s-au întors la Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, numit și Marcu.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te