YouVersion
Pictograma căutare

2 Timotei 3:1-17

2 Timotei 3:1-17 NTR

Să știi că în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, blasfemiatori, neascultători de părinți, nemulțumitori, lipsiți de sfințenie, fără afecțiune, neiertători, calomniatori, fără stăpânire de sine, sălbatici, neiubitori de bine, trădători, nesăbuiți, încrezuți, iubitori mai degrabă de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar negându-i puterea. Ferește-te de astfel de oameni. Căci dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și pun stăpânire pe femeile ușuratice, împovărate de păcate, conduse de diferite pofte, care întotdeauna învață, dar nu pot ajunge la cunoașterea adevărului. Așa cum Iannes și Iambres i s-au împotrivit lui Moise, tot astfel și acești oameni cu minți pervertite se împotrivesc adevărului, fiind descalificați în ce privește credința. Dar ei nu vor mai înainta mult, pentru că, la fel ca în cazul celor doi, nebunia lor va fi arătată tuturor. Însă tu mi-ai urmărit îndeaproape învățătura, comportamentul, țelul, credința, îndelunga răbdare, dragostea, perseverența, persecuțiile și suferințele, lucrurile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Am îndurat astfel de persecuții, dar Domnul m-a scăpat din toate. Toți cei ce vor să trăiască o viață evlavioasă în Cristos Isus vor fi persecutați. Dar oamenii răi și impostorii vor merge din rău în mai rău, ducându-i în rătăcire pe alții și rătăcindu-se ei înșiși. Însă tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ai ajuns convins. Tu știi de la cine le-ai învățat și cum, din copilărie, ai cunoscut Sfintele Scripturi, care-ți pot da înțelepciunea ce duce la mântuire prin credința în Cristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos să învețe, să mustre, să corecteze, să disciplineze în ce privește dreptatea, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.