YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 7:3-9

2 Regi 7:3-9 NTR

La intrarea porții erau patru leproși care și-au zis unul altuia: „De ce să stăm aici până vom muri? Dacă ar fi să intrăm în cetate vom muri din cauza foametei din cetate. Dacă vom sta aici, de asemenea, vom muri. Veniți deci să ne predăm în tabăra arameilor. Dacă ne vor cruța, vom trăi, iar dacă ne vor ucide, vom muri“. Astfel, în amurg, ei s-au ridicat și s-au dus în tabăra arameilor. Dar când au ajuns la intrarea în tabără, iată că nu mai era nimeni acolo, pentru că Stăpânul făcuse ca arameii să audă zgomot de cai și de care, întocmai ca vuietul unei mari armate, și fiecare îi zisese fratelui său: „Iată, regele lui Israel i-a plătit pe regii hitiților și pe regii egiptenilor ca să vină împotriva noastră“. Astfel, în amurg, ei s-au ridicat și au fugit, părăsindu-și corturile, caii și măgarii. Au lăsat tabăra așa cum era și au fugit ca să-și scape viața. Când au ajuns la marginea taberei, acești leproși au intrat într-un cort, au mâncat și au băut, au luat de acolo argint, aur și haine și s-au dus și le-au ascuns. Apoi s-au întors, au intrat într-un alt cort, au luat și de acolo lucruri și s-au dus și le-au ascuns. Atunci ei și-au zis unul altuia: „Nu este bine ce facem! Ziua aceasta este o zi a veștilor bune. Dacă vom tăcea și vom aștepta până în zori, vom fi pedepsiți. Să mergem și să anunțăm la palat!“.