În clipa când au început să cânte și să aducă laudă, DOMNUL a pus o ambuscadă împotriva fiilor lui Amon, a Moabului și a celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda, și aceștia din urmă au fost învinși. Fiii lui Amon și ai lui Moab s-au ridicat împotriva locuitorilor din muntele Seir ca să-i dea spre nimicire și să-i distrugă. Când au terminat cu locuitorii din Seir, s-au repezit unii la alții și s-au nimicit între ei. Când cei din Iuda au ajuns pe înălțimea de unde puteau zări deșertul și s-au uitat înspre mulțimea de dușmani, iată că acolo erau numai cadavre zăcând pe pământ; niciunul nu scăpase. Iehoșafat și poporul lui s-au dus și au adunat prada. Ei au găsit printre cadavre o mulțime de bunuri, haine și vase prețioase, și au luat atât de multe, încât nu le-au putut duce. Au avut nevoie de trei zile să adune prada, căci era foarte multă. În ziua a patra, s-au strâns cu toții în Valea Beraca, unde L-au binecuvântat pe DOMNUL. De aceea au numit locul acela Valea Beraca, și așa i-a rămas numele până în ziua de azi. Apoi, toți bărbații din Iuda și din Ierusalim au plecat și s-au întors la Ierusalim cu bucurie, avându-l pe Iehoșafat în fruntea lor, căci DOMNUL îi înveselise, dându-le victorie împotriva dușmanilor lor. Au intrat în Ierusalim cântând din harfe, din lire și din trâmbițe și s-au dus înspre Casa DOMNULUI.
Citește 2 Cronici 20
Ascultă 2 Cronici 20
Partajează
Compară toate versiunile: 2 Cronici 20:22-28
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri