YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 2

2
Pregătiri pentru construirea Casei Domnului
(1 Regi 5:1-18)
1Solomon a poruncit să se construiască o Casă pentru Numele Domnului și un palat regal pentru el însuși. 2Solomon a pregătit șaptezeci de mii de cărăuși și optzeci de mii de cioplitori în stâncă, numind peste ei, ca supraveghetori, trei mii șase sute de oameni. 3Solomon i-a trimis un mesaj lui Huram, regele Tyrului, zicând:
„Fă-mi și mie cum i-ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri ca să-și construiască un palat în care să locuiască. 4Iată, vreau să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, ca să I-o închin Lui, să ard tămâie mirositoare în prezența Lui, să aduc continuu în ea pâinea așezată în șiruri pe masă, arderile-de-tot de dimineață și de seară, cu ocazia Sabatului, în fiecare lună nouă și cu ocazia fiecărei sărbători a Domnului, Dumnezeul nostru, căci aceasta este o lege veșnică pentru Israel.
5Casa pe care o voi construi trebuie să fie măreață, fiindcă Dumnezeul nostru este mai mare decât toți dumnezeii. 6Totuși, cine va fi în stare să-I construiască o Casă, când cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Și cine sunt eu ca să-I zidesc o Casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui?
7De aceea, trimite-mi un om iscusit în prelucrarea aurului, a argintului, a bronzului, a fierului, a purpurei, a carminului și a materialelor de culoare albastră, un om care cunoaște arta gravurii, ca să lucreze împreună cu oamenii mei iscusiți din Iuda și din Ierusalim, pe care i-a pregătit tatăl meu, David.
8Trimite-mi din Liban lemn de cedru, de chiparos și de algum,#2:8 Sau: almug, o specie de ienupăr, cu lemn plăcut mirositor. căci știu că slujitorii tăi sunt pricepuți la tăiatul lemnului din Liban. Iată că slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi 9ca să-mi pregătească lemn din belșug, căci Casa pe care vreau s-o zidesc va fi mare și minunată. 10Iată, slujitorilor tăi care vor tăia lemne le voi da douăzeci de mii de cori#2:10 Aproximativ 4.400 kilolitri. de grâu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de bați#2:10 Aproximativ 440 kilolitri. de vin și douăzeci de mii de bați de ulei“.
11Huram, regele Tyrului, a răspuns printr-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui Solomon:
„Din dragoste pentru poporul Său, Domnul te-a desemnat rege peste ei“.
12Apoi Huram a zis:
„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Cel Care a făcut cerurile și pământul, pentru că i-a dat regelui David un fiu înțelept, înzestrat cu discernământ și pricepere, care va construi o Casă pentru Domnul și un palat regal pentru el însuși.
13Îl trimit deci pe Huram-Abi, un om înțelept, înzestrat cu pricepere. 14El este fiul unei femei dintre fetele lui Dan și al unui tată tyrian. Știe să lucreze în aur, în argint, în bronz, în fier, în piatră, în lemn, precum și cu fire de culoare purpurie, albastră și roșie și cu fir de in subțire. Va face orice fel de gravură și va îndeplini orice fel de plan care i se dă de făcut alături de oamenii tăi iscusiți și alături de oamenii iscusiți ai stăpânului meu David, tatăl tău.
15Acum, stăpânul meu să trimită slujitorilor săi grâul, orzul, uleiul și vinul despre care ai vorbit, 16iar noi vom tăia lemn din Liban cât îți trebuie. Apoi, ți-l vom aduce pe plute, pe mare, până la Iafo, de unde tu îl vei duce la Ierusalim“.
17Solomon i-a numărat pe toți bărbații străini care erau în țara lui Israel, după numărătoarea pe care o făcuse tatăl său, David. S-au găsit o sută cincizeci și trei de mii șase sute de bărbați. 18Dintre ei a pregătit șaptezeci de mii de cărăuși, optzeci de mii de cioplitori în stâncă, pe munte, și trei mii șase sute de supraveghetori care să pună poporul la lucru.

Selectat acum:

2 Cronici 2: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te