2 Cronici 18
18
Micaia profețește împotriva lui Ahab
(1 Regi 22:1-28)
1Când Iehoșafat a ajuns să aibă multă bogăție și glorie, el s-a încuscrit cu Ahab. 2După mai mulți ani, Iehoșafat s-a dus la Ahab, în Samaria. Ahab a înjunghiat, pentru el și pentru poporul care era cu el, o mulțime de oi și de boi. Apoi l-a instigat să meargă împreună împotriva Ramotului Ghiladului.
3Ahab, regele lui Israel, l-a întrebat pe Iehoșafat, regele lui Iuda:
‒ Vei merge cu mine împotriva Ramotului Ghiladului?
Iehoșafat i-a zis:
‒ Eu și cu tine vom fi una, iar poporul meu va fi una cu poporul tău. Voi merge cu tine la război.
4Însă Iehoșafat i-a zis regelui lui Israel:
‒ Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.
5Regele lui Israel i-a convocat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat:
‒ Să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț?
Ei au răspuns:
‒ Du-te! Dumnezeu îl va da în mâna regelui.
6Dar Iehoșafat a zis:
‒ Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să-l putem întreba?
7Regele lui Israel i-a răspuns lui Iehoșafat:
‒ Mai este un bărbat prin care putem să-L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci tot timpul numai rău: este Micaia, fiul lui Imla.
Iehoșafat a zis:
‒ Să nu vorbească regele așa.
8Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar#18:8 Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare și sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie prețuiți ca slujbași la curțile orientale. și a zis:
‒ Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!
9Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 10Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici!»“. 11Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Du-te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui“.
12Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia:
‒ Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine!
13Micaia i-a răspuns:
‒ Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce-mi va spune Dumnezeul meu.
14Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat:
‒ Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm?
El i-a răspuns:
‒ Duceți-vă și învingeți! Vor fi dați în mâinile voastre.
15Regele i-a zis:
‒ De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?
16Atunci el a zis:
‒ Am văzut tot Israelul risipit pe munți, ca niște oi care n-au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă“.
17Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat:
‒ Nu ți-am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău?
18 Micaia a zis:
‒ Ascultați Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și am văzut toată armata cerurilor stând în picioare la dreapta și la stânga Lui. 19Și Domnul a întrebat:
‒ Cine-l va amăgi pe Ahab, regele lui Israel, ca să meargă în Ramotul Ghiladului și să piară acolo?
Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. 20Apoi a venit un duh, s-a înfățișat înaintea Domnului și I-a zis:
‒ Eu îl voi amăgi.
‒ Cum? l-a întrebat Domnul.
21‒ Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.
Și Domnul i-a zis:
‒ Îl vei amăgi și vei reuși! Du-te și fă așa!
22Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.
23Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz și i-a zis:
‒ Pe unde a ieșit Duhul Domnului de la mine ca să-ți vorbească?
24Micaia a răspuns:
‒ Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o cameră în alta ca să te ascunzi!
25După aceea, regele lui Israel a zis:
‒ Luați-l pe Micaia, duceți-l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 26și spuneți-le: „Așa vorbește regele: «Aruncați-l pe acest om în închisoare și hrăniți-l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“.
27Dar Micaia a zis:
‒ Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine!
Apoi a zis:
‒ Să auziți, toate popoarele!
Moartea lui Ahab
(1 Regi 22:29-35)
28Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, au pornit spre Ramotul Ghiladului. 29Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu, însă, îmbracă-te cu hainele tale regale!“. Regele lui Israel s-a deghizat, și au intrat cu toții în luptă.
30Regele Aramului le poruncise căpeteniilor carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“. 31Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iehoșafat, și-au zis: „Acesta este regele lui Israel!“. Și s-au întors spre el ca să-l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor și Domnul l-a ajutat. Dumnezeu i-a abătut de la el. 32Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s-au întors de la el. 33După aceea, un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l-a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i-a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce-ți mâna și scoate-mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“. 34Lupta s-a întețit în ziua aceea. Regele lui Israel a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, până seara, dar la apusul soarelui a murit.
Selectat acum:
2 Cronici 18: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.