YouVersion
Pictograma căutare

1 Timotei 2

2
Sfaturi cu privire la închinare
1Vă îndemn, deci, înainte de toate, să înălțați rugăciuni, mijlociri, cereri și mulțumiri pentru toți oamenii, 2pentru împărați și pentru toți cei ce sunt în autoritate, ca să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și demnitatea. 3Acest lucru este bun și bine primit de către Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului. 5Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Cristos Isus, 6Care S-a dat pe Sine Însuși ca răscumpărare în locul tuturor – despre aceasta s-a depus mărturie la vremea potrivită. 7Pentru aceasta am fost pus predicator și apostol – spun adevărul, nu mint – și învățător al neevreilor, în credință și adevăr.
8Vreau deci ca bărbații să se roage în orice loc, ridicând mâini sfinte,#2:8 Poziția obișnuită în rugăciune, în acea perioadă, era cu mâinile ridicate spre cer. fără mânie și fără ceartă.#2:8 Termenul grecesc poate însemna și îndoială, dar în acest context are sensul de dispută, discuție în contradictoriu. 9Tot astfel și femeile, în îmbrăcăminte decentă, să se înfrumusețeze cu modestie și cumpătare, nu cu împletituri ale părului, nici cu aur sau cu perle sau cu haine scumpe, 10ci cu fapte bune, așa cum se cuvine unor femei care se declară pioase.
11O femeie să învețe în tăcere, cu toată supunerea. 12Nu-i dau voie femeii să-i învețe pe alții, nici să aibă autoritate asupra bărbatului, ci să rămână în tăcere. 13Căci mai întâi a fost creat Adam, și apoi Eva. 14Și nu Adam a fost înșelat, ci femeia a fost înșelată și a căzut în fărădelege. 15Totuși, ea va fi mântuită#2:15 Sensurile verbului grecesc sozo, explorate în toată aria semantică, ne ajută la interpretarea versetului. Apostolul Pavel se referă, în lumina întregului context al scrisorii, la protejarea soției în cadrul căsniciei de învățătorii mincinoși, de cei care le pot înșela chiar prin învățătură (vezi 2 Tim. 3). În cazul de față, verbul sozo nu are sensul de a mântui de păcate, ci de a păstra în siguranță; a proteja de distrugere, de pericol sau lovire. În contextul culturii din Efes, o cultură care era influențată de cultul zeităților feminine și de cultul fertilității, protejarea soției în cadrul domestic, al casei liniștite, devine o prioritate spirituală pentru soți. Nașterea și creșterea copiilor o păstrează departe de pericolele unei culturi decadente. prin nașterea de copii,#2:15 Majoritatea teologilor exclud o interpretare strict literală a acestei afirmații, deoarece aceasta ar veni în contradicție cu învățătura lui Isus și a apostolului Pavel despre mântuirea care se primește doar prin har și prin credință. Ținând cont de contextul întregii Scripturi, femeia nu va fi mântuită doar dacă naște copii. Dintre cele mai plauzibile interpretări ale acestei afirmații, amintim: (1) Totuși, ea va fi mântuită chiar dacă naște copii, în ideea de a completa vv. 13-14 și înțelegând prepoziția prin ca introducând o concesivă (în sensul că, în pofida neascultării Evei, neascultare care se perpetuează în oameni prin naștere, femeia totuși va fi mântuită); (2) Totuși, ea va fi mântuită acceptându-și rolul de soție și mamă, înțelegând nașterea de copii ca o sinecdocă ce implică pe deplin rolul femeii; prin urmare, această acceptare ar fi evidența, și nu condiția mântuirii. dacă rămâne în credință, în dragoste și în sfințenie alături de cumpătare.

Selectat acum:

1 Timotei 2: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

Videoclipuri pentru 1 Timotei 2