YouVersion
Pictograma căutare

1 Tesaloniceni 3

3
1De aceea, fiindcă n-am mai putut răbda, am considerat că este potrivit să rămânem singuri în Atena 2și l-am trimis pe Timotei, fratele nostru și lucrător împreună cu Dumnezeu în Evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească și să vă încurajeze în credința voastră, 3pentru ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. Căci știți că la aceasta suntem destinați. 4Când eram la voi v-am spus dinainte că urmează să suferim necazuri, așa cum s-a și întâmplat, după cum știți. 5De aceea, când n-am mai putut răbda, l-am trimis să afle despre credința voastră, ca nu cumva ispititorul să vă fi ispitit, și eforturile noastre să fi fost în zadar.
Raportul pozitiv de la Timotei
6Însă Timotei a venit chiar acum de la voi la noi și ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră. Ne-a spus că întotdeauna vă amintiți cu plăcere de noi și că tânjiți să ne vedeți, tot așa cum și noi tânjim săvedem. 7De aceea, fraților, în orice nevoie și în orice necaz al nostru, am fost încurajați cu privire la voi, datorită credinței voastre. 8Acum trăim într-adevăr, fiindcă voi stați fermi în Domnul. 9Căci, cum am putea noi oare să-I mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria pe care o avem, datorită vouă, înaintea Dumnezeului nostru? 10Zi și noapte ne rugăm foarte mult să vă putem vedea față în față și să întregim ceea ce lipsește credinței voastre.
11Fie ca Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus să netezească drumul nostru spre voi! 12Domnul să facă să crească și să se reverse dragostea voastră unii față de alții și față de toți, așa cum facem și noi față de voi, 13pentru ca inimile voastre să se întărească în sfințenie și să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Lui. Amin.

Selectat acum:

1 Tesaloniceni 3: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te