Filistenii și-au strâns trupele pentru război. Ei s-au strâns la Soco, care aparține de Iuda, și și-au așezat tabăra între Soco și Azeka, la Efes-Damim. Saul împreună cu bărbații lui Israel s-au strâns și și-au așezat tabăra în Valea Ela. Ei s-au așezat în linie de bătaie ca să-i înfrunte pe filisteni. Filistenii stăteau pe un deal, deoparte, iar Israel stătea pe un alt deal, de cealaltă parte, între ei aflându-se o vale.
Din tabăra filistenilor a ieșit un viteaz al cărui nume era Goliat. Era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Pe cap avea un coif de bronz și era îmbrăcat cu o armură din zale de bronz în greutate de cinci mii de șecheli. Niște apărători din bronz îi acopereau picioarele, iar pe spate îi atârna o lance. Lemnul suliței lui era ca sulul unui țesător, iar vârful ei era de șase sute de șecheli de fier. Cel ce-i ducea scutul mergea înaintea lui.
Goliat s-a oprit și a strigat trupelor lui Israel așezate în linie de bătaie: „De ce ați ieșit și v-ați aliniat pentru luptă? Oare nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți-vă un bărbat care să coboare la mine. Dacă va fi în stare să lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom deveni slujitorii voștri. Dacă însă eu îl voi învinge și-l voi ucide, atunci voi veți deveni slujitorii noștri și ne veți sluji“. Apoi filisteanul a zis: „Batjocoresc în ziua aceasta trupele lui Israel! Dați-mi un bărbat cu care să mă lupt!“. Când Saul și tot Israelul au auzit acele cuvinte rostite de filistean s-au înspăimântat și s-au temut foarte tare.
David era fiul acelui efratit pe nume Ișai, din Betleemul lui Iuda. El avea opt fii, iar pe vremea lui Saul era bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Ișai plecaseră și îl urmaseră pe Saul la război. Numele celor trei fii ai săi care plecaseră la război erau: Eliab, întâiul născut; al doilea era Abinadab; iar al treilea era Șama. David era cel mai tânăr. Cei trei fii mai mari îl urmaseră pe Saul. David însă pleca și se întorcea de la Saul pentru a paște turma tatălui său, la Betleem.
Timp de patruzeci de zile, filisteanul s-a apropiat dimineața și seara și a stat în poziție de luptă. Ișai i-a zis fiului său David: „Ia, te rog, pentru frații tăi, efa aceasta de grâne prăjite și aceste zece pâini și du-le repede în tabără. Ia și aceste zece bucăți de brânză și du-le căpeteniei peste mia lor. Vezi cum le merge fraților tăi și adu-mi vești de la ei. Ei se află împreună cu Saul și cu ceilalți bărbați ai lui Israel în Valea Ela, unde se luptă cu filistenii“.
David s-a sculat dimineață, a lăsat turma în grija unui paznic, a luat cu el tot ce i-a poruncit Ișai și a plecat. Când a ajuns în tabără, armata se alinia în poziție de luptă, scoțând strigăte de război. Israel și filistenii s-au aliniat în poziții de luptă, față în față. David și-a lăsat lucrurile în grija celui ce păzea bagajele și a fugit la pozițiile de luptă. Cum a ajuns, și-a întrebat frații de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că viteazul pe nume Goliat, filisteanul din Gat, a ieșit din rândurile filistenilor. El a rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, iar David le-a auzit. Când l-au văzut pe acel bărbat, toți bărbații lui Israel au fugit dinaintea lui, fiindu-le foarte teamă.
Bărbații lui Israel au zis:
‒ L-ați văzut pe acel bărbat înaintând? A înaintat ca să batjocorească pe Israel. Pe cel care-l va omorî, regele îl va răsplăti cu mari bogății, îi va da pe fata sa de soție și-i va scuti familia tatălui său de dări în Israel.
David i-a întrebat pe bărbații care stăteau lângă el:
‒ Ce i se va face celui care-l va ucide pe acest filistean și va ridica astfel disprețul de peste Israel? Cine este acest filistean, acest necircumcis, ca să batjocorească armatele Dumnezeului celui Viu?
Poporul i-a spus despre acea promisiune, zicând:
‒ Așa i se va face celui care-l va omorî.
Când Eliab, fratele lui cel mai mare, l-a auzit vorbind cu bărbații, s-a mâniat pe David și i-a zis:
‒ De ce ai venit și cu cine ai lăsat acele puține oi în deșert? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Ai venit să vezi lupta.
David a zis:
‒ Cu ce am greșit acum? Nu pot nici măcar să vorbesc?
După aceea, s-a întors de la el spre un altul și l-a întrebat același lucru. Poporul i-a dat același răspuns ca mai înainte. Cuvintele rostite de David au fost auzite și istorisite lui Saul, care a trimis după el.
David i-a zis lui Saul:
‒ Niciun om să nu se descurajeze în inima lui din cauza acestuia. Slujitorul tău va merge și se va lupta cu acest filistean.
Saul însă i-a zis lui David:
‒ Nu poți să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el, fiindcă tu ești doar un tinerel, pe când el este un războinic încă din tinerețea lui.
Dar David i-a zis lui Saul:
‒ Slujitorul tău era păstor la turmele tatălui său. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă, mă duceam după el, îl loveam și scăpam oaia din gura lui. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de coamă și-l loveam până îl omoram. Slujitorul tău a omorât și leul și ursul, iar cu filisteanul acesta, cu acest necircumcis, va fi ca și cu unul dintre ei, pentru că a batjocorit armatele Dumnezeului celui Viu.
David a zis:
‒ DOMNUL, Care m-a scăpat din laba leului și a ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean.
Atunci Saul i-a zis lui David:
‒ Du-te și DOMNUL să fie cu tine!
Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura sa: i-a pus un coif de bronz pe cap și l-a îmbrăcat cu o armură din zale. David a legat sabia lui Saul peste armură și a încercat să meargă, deoarece nu era obișnuit cu ele. S-a dezbrăcat însă de ele, zicându-i lui Saul:
‒ Nu pot să merg cu ele, căci nu sunt obișnuit.
După aceea, și-a luat toiagul în mână, a ales cinci pietre netede din pârâu, pe care le-a pus în buzunarul traistei sale de păstor, și-a luat praștia și s-a îndreptat spre filistean. Filisteanul se apropia din ce în ce mai mult de David, iar cel ce-i ducea scutul era înaintea lui. Filisteanul s-a uitat și când l-a văzut pe David, l-a disprețuit, căci acesta nu era decât un tinerel roșcat și cu înfățișare frumoasă.
El i-a zis lui David:
‒ Sunt eu un câine, de vii la mine cu toiege?
Apoi l-a blestemat pe David în numele dumnezeilor săi.
Filisteanul i-a zis lui David:
‒ Vino la mine și voi da trupul tău păsărilor cerului și animalelor câmpului.
David i-a zis filisteanului:
‒ Tu vii la mine cu sabie, suliță și lance, dar eu vin la tine în Numele DOMNULUI Oștirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel, pe Care tu L-ai batjocorit. În ziua aceasta, DOMNUL te va da în mâna mea, te voi lovi și-ți voi tăia capul. Astăzi voi da păsărilor cerului și vietăților pământului cadavrele armatei filistenilor și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toți cei care sunt adunați aici vor ști că DOMNUL nu salvează nici prin sabie, nici prin suliță. Căci lupta este a DOMNULUI, iar El vă va da în mâinile noastre.
Imediat ce filisteanul a început să se apropie de David, acesta a alergat repede înspre liniile de luptă ca să-l înfrunte. David și-a băgat mâna în traistă de unde a scos o piatră. A aruncat piatra cu ajutorul praștiei și l-a lovit pe filistean în frunte. Piatra a pătruns în fruntea lui, iar el a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul. El l-a lovit pe filistean și l-a ucis. David n-a avut nici măcar o sabie în mână.