1 Cronici 18
18
Consolidarea și extinderea regatului lui David
(2 Sam. 8:1-14)
1După aceea, David i-a învins pe filisteni, i-a supus și a luat din mâna filistenilor Gatul și satele dimprejur. 2Apoi i-a învins și pe moabiți, iar moabiții au devenit slujitorii lui David, plătindu-i tribut. 3David l-a învins și pe Hadad-Ezer, regele Țobei Hamatului, când acesta s-a dus să-și consolideze autoritatea la râul Eufrat. 4David i-a capturat o mie de care, șapte mii de călăreți și douăzeci de mii de pedestrași. David a tăiat tendoanele tuturor cailor de la care, păstrând din ei doar pentru o sută de care. 5Arameii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadad-Ezer, regele Țobei, însă David a omorât douăzeci și două de mii de oameni. 6David a pus garnizoane în regatul arameu al Damascului, iar arameii au devenit slujitorii lui David, plătindu-i tribut. Domnul îi dădea victorie lui David oriunde mergea. 7David a luat scuturile de aur ale slujitorilor lui Hadad-Ezer și le-a adus la Ierusalim, 8iar din Tibhat și din Cun, cetățile lui Hadad-Ezer, David a luat foarte mult bronz. Cu acesta a făcut Solomon „marea“ de bronz,#18:8 Adică lavoarul de bronz. stâlpii și alte obiecte din bronz.
9Când Tou, regele Hamatului, a aflat că David a învins toată armata lui Hadad-Ezer, regele Țobei, 10l-a trimis pe fiul său Hadoram la regele David ca să-l întrebe de sănătate și să-l laude pentru că s-a luptat cu Hadad-Ezer, cu care și el era în război, și pentru că l-a învins. I-a trimis tot felul de lucruri din aur, din argint și din bronz. 11Regele David le-a închinat și pe acestea Domnului, așa cum făcuse cu argintul și cu aurul luat de la toate celelalte națiuni: de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni și de la Amalek.
12Abișai, fiul Țeruiei, a ucis optsprezece mii de edomiți în Valea Sării. 13A plasat garnizoane în Edom și toți edomiții au devenit slujitorii lui David. Domnul îi dădea victorie lui David oriunde mergea.
Demnitarii lui David
(2 Sam. 8:15-18; 20:23-26)
14David domnea peste tot Israelul, judecând și făcând dreptate întregului său popor. 15Ioab, fiul Țeruiei, era conducătorul armatei; Iehoșafat, fiul lui Ahilud, era cronicar; 16Țadok, fiul Ahitub, și Abimelek, fiul lui Abiatar, erau preoți; Șavșa era scrib; 17Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiților și al peletiților, iar fiii lui David erau cei dintâi pe lângă rege.
Selectat acum:
1 Cronici 18: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.