De-aceea, L-a și înălțat,
Nespus de mult, și-apoi I-a dat
Un Nume nou, chiar Dumnezeu,
Nume cari, mai pe sus, mereu,
Este, față de orice nume
Aflat sub soarele din lume.
În acest Nume-al lui Iisus,
Orice genunchi – din cer, de sus,
Din lume sau de sub pământ –
Se va pleca. Limbi, câte sânt,
Vor trebui ca să vorbească
Și astfel, să mărturisească,
Spre slava Tatălui de Sus,
Faptul că Domnul e Iisus.