Versete biblice populare din Isaia 54

Partajează

Orișice armă făurită În contra ta, va fi zdrobită, Pentru că ea, putere, n-are. De-asemeni, orice limbă care Va fi-mpotriva ta-ndreptată Când se va face judecată, Are să fie osândită, Fiind de-ndată pedepsită. Aceasta-i moștenirea dată Robilor Domnului și iată, Aceasta-i mântuirea Mea, De care, parte, vor avea. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”

Chiar dacă nu se vor mai ține Munții în locurile lor, Iar culmile dealurilor Au să se miște, totuși, Eu Am să te îndrăgesc mereu. Dragostea Mea va rămânea La tine și de-asemenea, Nu am să-Mi calc cuvântul dat, Nici legământul încheiat, Prin care pace am făcut, Pentru că milă am avut. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”

Să nu te temi! Tare te ține, Căci nu rămâi tu, de rușine! Să nu roșești, nici o clipită, Că de rușine-acoperită, Nu vei ajunge! Vei uita Ce-a fost în tinerețea ta Și nu-ți vei mai aduce-aminte Că ai fost văduvă-nainte.

Al tău bărbat, îndurător, E Cel ce-ți este Făcător. „Domnul”, e Numele ce-L poartă Și îți va da o altă soartă. El e al tău ocrotitor, Căci îți e Răscumpărător. El este Sfântul Cel pe care Neamul lui Israel îl are. E, „Dumnezeu”, Numele-I Sfânt – Cel al întregului pământ.

„Lărgește-ți cortul și-ți întinde Învelitoarea ce cuprinde Cortul în care locuiești! Nu te opri! Să îți lungești Și funiile cortului Și să-ntărești țărușii lui!

Toți fii tăi – și mari și mici – Au să Îmi fie ucenici Și mare fi-va-n viitor, În ăst fel, propășirea lor.

Cuprins fusesem de mânii Care, în suflet, Mi-au pătruns. O clipă, Fața Mi-am ascuns Atunci, de tine. Află dar Că Mă îndur – de tine – iar, Și-a Mea iubire o să ție De-acum și până-n veșnicie. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit, Căci e al tău ocrotitor Și-ți este Răscumpărător.

„Câteva clipe te-am lăsat, Dar te primesc ‘napoi, de-ndat’, Cu mare dragoste, să știi.

Lucrul acesta, vei vedea Că Îmi va fi asemenea Cu apele lui Noe. Iată, După cum am jurat, odată, Că acea apă nu mai trece Peste pământ să îl înece, La fel și-acuma voi jura Că Eu nu te voi mai mustra Și n-am să Mă mânii pe tine.

Rubinul, am găsit cu cale, Să-mbrace zidurile tale, Iar porțile ți le croiesc Din pietre scumpe și-ți podesc Ocolul, doar cu nestemate, Cu măiestrie așezate.