Domnul a zis: „Eu am văzut
Chinul, prin care a trecut
Poporul Meu, care-i robit
La Egipteni, și-am auzit
Și strigătul poporului.
Deci Eu cunosc durerea lui.
M-am pogorât să-l izbăvesc!
Iată că vreau să-l slobozesc
Acuma, pe acest popor,
Din mâna Egiptenilor.
Îl scot dar, din Egipt, afară,
Și am să-l duc în altă țară,
Mai bună, cu pământ întins,
În țara pe-al cărei cuprins,
Lapte și miere se găsesc.
Cei care-acum o locuiesc,
Sunt Canaaniții și Hetiții,
Și Amoriți și Fereziții.
Mai stau Heviți pe-al ei pământ;
Însă și Iebusiți mai sânt.